Primăria Sibiu a atras aproximativ 132 de milioane de euro din fonduri europene

Primăria Sibiu a atras aproximativ 132 de milioane de euro din fonduri europene

Primăria Sibiu a atras fonduri structurale în valoare de aproximativ 132 de milioane de euro, finanţând lucrări la reţele de apă şi canalizare, la drumuri, la spitalul din subordine şi la şcoli, a anunţat, joi, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Klaus Iohannis (Imagine: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto)

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis , a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că valoarea totală a proiectelor din oraş finaţate din fonduri structurale însumează 569.167.486 lei, adică aproximativ 132 milioane de euro.

"Sunt proiecte în valoare totală de aproape 600 de milioane de lei. Cred că nu stăm rău aici", a declarat Iohannis.

Acesta a precizat că numărul proiectelor finalizate este "relativ redus", termenul de finalizare pentru cele şase proiecte aflate în derulare fiind sfârşitul anului 2015.

"Ne vom încadra bine în acest termen", a mai spus Iohannis.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Primăriei Sibiu, cele şase proiecte aflate încă în curs de implementare au o valoare totală de 545.178.223 de lei.

Este vorba despre extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, construcţia unui Centru de Cercetare şi Telemedicină în bolile neurologice la copii în cadrul Spitalului de Pediatrie Sibiu, aflat în subordinea primăriei, construcţia unui viaduct în oraş, dar şi modernizarea unor străzi.

Proiectele finalizate însumează 23.989.263 lei. Aici se încadrează implementarea conceptului de administraţie electronică la nivelul Primăriei, creşterea calificării profesionale a Poliţiei Locale Sibiu, un proiect cultural, dar şi modernizarea şi reabilitarea unor străzi.

De asemenea, peste cinci milioane de lei au fost utilizaţi pentru proiectul de reabilitare, modernizare şi extindere a unei şcoli din municipiul Sibiu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”