Primăria Capitalei respinge cererea transportatorilor de a protesta joi în București
Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a respins, miercuri, cererea mai multor federații ale transportatorilor de a protesta în București, după ce Comisia de avizare a adunărilor publice organizată la nivelul Primăriei Capitalei a apreciat că, în formă de organizare propusă, protestul ar bloca Bucureștiul.
"Membrii Comisiei municipale de avizare a adunărilor publice nu au putut fi de acord cu cererea sindicatelor și asociațiilor patronale ale transportatorilor deoarece forma de organizare propusă ar fi dus la blocarea efectivă a Bucureștiului. Transportatorii vor să aducă în Piața Victoriei 10.000 de vehicule, care ar aflui spre zona centrală din toate direcțiile, potrivit schemei de organizare propuse", se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Primăriei.
Obiecțiile Primăriei Capitalei la modul de organizare a protestului de joi sunt legate de numărul autovehiculelor anunțate pentru participare la protest, se mai arată în comunicat.
"Piața Victoriei și Bulevardul Kiseleff au o capacitate limitată pentru prezența autovehiculelor în zonă. Experiența anilor anteriori a arătat că acest spațiu poate să primească un număr maxim de 800 de autovehicule", au argumentat membrii comisiei municipale de avizare a manifestațiilor publice, în raportul de evaluare a solicitării pentru organizarea protestului de către transportatori.
De asemenea, "modul în care organizatorii doresc să facă afluirea către Piața Victoriei va conduce la blocarea inevitabilă a traficului, întrucât afluirea se va face din toate direcțiile către Piața Victoriei și nu în mod organizat dinspre DN1", se mai arată în raport.
O altă obiecție este legată de faptul că organizatorii protestului nu oferă informații exacte cu privire la numărul participanților, iar ora la care ar începe acest protest coincide cu cea la care bucureștenii se deplasează către grădinițe, școli sau serviciu.
"Bucureștiul înregistrează, în această perioadă a lunii decembrie, vârfuri de trafic, generate de fluxul mare de aprovizionare din perioada apropiată sărbătorilor. Mai mult, problemele generate de restricțiile de trafic din zona Eroilor — ca urmare a avariei apărute la data de 12 decembrie 2015 — au condus deja la supraaglomerarea unor artere principale, Piața Victoriei fiind un punct nodal important pentru fluidizarea traficului dinspre vestul (zona afectată) spre centrul și nordul Capitalei", a precizat Primăria Capitalei.
Totuși, miercuri, la sediul Primăriei Capitalei are loc o întâlnire referitoare la acest protest între primarul general interimar, Răzvan Sava, prefectul Paul Nicolae Petrovan, membrii Comisiei de avizare a adunărilor publice și reprezentanții transportatorilor.
Din Comisia de avizare a adunărilor publice constituite la nivelul Primăriei Capitalei fac parte reprezentanți ai Poliției Rutiere, Jandarmeriei, Poliției Locale și responsabili cu circulația din cadrul municipalității.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, Federația Operatorilor Români de Transport, Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2022, Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, Asociația Națională a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți și Asociația Operatorilor de Transport Rutier A.P.U.L.U.M au solicitat Primăriei Capitalei un aviz pentru organizarea, joi, a unui protest de amploare în Capitală, în zona Piața Victoriei.
Organizatorii au anunțat că la manifestația ar participa 10.000 de persoane și 10.000 de autovehicule (din care 1.000 de mare tonaj).
AGERPRES