Primăria Capitalei: Linie de transport în comun pe Bulevardul Mircea Vodă

Primăria Capitalei: Linie de transport în comun pe Bulevardul Mircea Vodă

Traseul liniei de autobuz 323 va fi extins, începând de sâmbătă, de la actualul capăt de linie "Timpuri Noi" până la Piaţa Unirii, pe Bulevardul Mircea Vodă.

"Primăria Capitalei, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), continuă extinderea reţelei de transport public de călători către zone care nu beneficiau până acum de acest serviciu. Începând de sâmbătă, Bulevardul Mircea Vodă va beneficia de o linie de transport în comun şi anume linia de autobuz 323, al cărei traseu va fi prelungit", informează un comunicat al Primăriei Capitalei transmis miercuri AGERPRES.

Autobuzele vor opri în staţiile nou înfiinţate "Şcoala Gimnazială nr. 81" (pe ambele sensuri), "Panait Cerna" (pe ambele sensuri) şi "Mircea Vodă" (pe sensul spre "Zeţarilor"), iar staţiile "Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir" (pe ambele ambele sensuri), situate pe Bulevardul Gheorghe Şincai, vor fi efectuate la peroanele de tramvai aferente liniei 19.

Autobuzele liniei 323 vor circula între "Zeţarilor" şi "Piaţa Unirii" pe următorul traseu:

* pe sensul spre "Piaţa Unirii": Terminal "Zeţarilor", Prelungirea Ferentarilor, Strada Toporaşi, Şoseaua Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Calea Şerban Vodă, Bulevardul Gheorghe Şincai, Pod Timpuri Noi, Splaiul Unirii (malul stâng), Bulevardul Mircea Vodă, Strada Sfânta Vineri, Bulevardul Corneliu Coposu, rond Piaţa Unirii, capăt linie "Piaţa Unirii 1";

* pe sensul spre "Zeţarilor": Piaţa Unirii, Bulevardul I. C. Brătianu, Bulevardul Corneliu Coposu, Strada Sfânta Vineri, Bulevardul Mircea Vodă, Strada Nerva Traian, Pod Timpuri Noi, Bulevardul Gheorghe Şincai, Calea Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şoseaua Giurgiului, Strada Toporaşi, Prelungirea Ferentarilor, terminal "Zeţarilor". AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?