Prima vizită în SUA a noului preşedinte cubanez
Noul preşedinte al Cubei, Miguel Diaz-Canel, a ajuns duminică la New York, unde va participa la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, transmite Reuters.
Potrivit presei de stat cubaneze, liderul de la Havana va denunţa la ONU embargoul american împotriva ţării sale. Potrivit unui comunicat al ministerului cubanez de externe, la sosirea la New York, Diaz-Canel a declarat: "Aducem vocea Cubei, care mai presus de toate vine să denunţe politica anormală a blocadei, o politică deja eşuată, care va continua să eşueze şi care este cea mai îndelungată blocadă din istoria umanităţii".
Pe agenda preşedintelui cubanez figurează întâlniri cu mai mulţi lideri străini, cu preşedintele New Yorkului, Bill de Blasio, cu susţinători americani ai normalizării relaţiilor dintre Washington şi Havana, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii cubaneze din SUA.
Cuba şi Statele Unite şi-au reluat relaţiile diplomatice spre finalul mandatului la Casa Albă al lui Barack Obama, reaminteşte Reuters. Actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, a înăsprit însă embargoul anul trecut, iar Washingtonul a acuzat o serie de atacuri de natură neelucidată care au afectat sănătatea unor diplomaţi americani de la Havana. Singura autoritate care poate pune capăt blocadei americane este Congresul Statelor Unite.
Diaz-Canel, care a preluat în aprilie preşedinţia Cubei de la mentorul său, Raul Castro, se va adresa luni summitului pentru pace Nelson Mandela din cadrul Adunării Generale a ONU. În actuala sesiune a Adunării, Cuba va prezenta pentru al 27-lea an consecutiv un apel la ridicarea embargoului comercial impus de Statele Unite în urmă cu peste o jumătate de secol. Retorica noului preşedinte la adresa SUA a continuat până acum linia din timpul lui Castro, care va rămâne liderul Partidului Comunist cubanez până în 2021. - AGERPRES