Prima televiziune online a romilor din România, lansată la Cluj-Napoca

Prima televiziune online a romilor din România, lansată la Cluj-Napoca

Prima televiziune online a romilor din România, Romanian Gipsy Reality, a fost lansată, marţi, la Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de aproximativ 40.000 de euro, iniţiatorii sperând ca în următoarele luni aceasta să intre şi pe reţelele de cablu.

Prima televiziune online a romilor din România, lansată la Cluj-Napoca (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Aurel Pascu, iniţiatorul Romanian Gipsy Reality, a declarat, marţi, la lansarea televiziunii, că una dintre emisiunile postului se va desfăşura în limba romani.

"Am văzut că realităţile din cadrul etniei rome nu sunt reflectate exact aşa cum sunt şi de aceea am deschis această televiziune, Romanian Gipsy Reality, chiar de Ziua Internaţională a Romilor, 8 aprilie. Avem un studio special amenajat, iar noua televiziune va avea buletine de ştiri şi, printre altele, trei emisiuni pe săptămână de câte o oră şi jumătate. Una dintre ele, «Gelem, gelem», care este şi titlul imnului ţiganilor, «Mă duc, mă duc», va fi în limba romani", a afirmat el.

Potrivit acestuia, grila de programe va fi "una dinamică, cu dezbateri pe teme de educaţie, artă, economie", dar vor fi şi emisiuni pentru copii sau referitoare la tradiţiile rome care trebuie păstrate.

"Vom încerca să prezentăm o altă imagine a romilor, venită din interiorul etniei, faţă de problemele actuale ale societăţii româneşti. Investiţia în noua televiziune online se ridică la aproximativ 40.000 de euro, iar în câteva luni sperăm să intrăm pe reţelele de cablu din ţară", a spus Pascu.

Acesta a precizat că integrarea socială a romilor se va putea face şi prin intermediul acestei televiziuni, dar şi al platfomei media online în care este integrată televiziunea.

"Sperăm ca televiziunea să aibă un impact pozitiv asupra etniei. E timpul ca lumea să vadă şi viziunea etniei rome asupra evenimentelor din societatea românească. A venit timpul ca şi părerea noastră să conteze şi ca societatea românească şi cea europeană să ne redescopere la adevărata noastră valoare", a subliniat Aurel Pascu.

În cadrul televiziunii vor fi angajaţi studenţi romi sau absolvenţi romi ai Facultăţii de Jurnalistică de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.

"Vom avea echipe de reporteri pe teren care se vor deplasa în comunităţile de romi, pentru a surprinde realităţile de la faţa locului", a conchis iniţiatorul televiziunii romilor.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”