Prima postare a lui Donald Trump pe Facebook, după mai bine de doi ani. „M-am întors” VIDEO

Prima postare a lui Donald Trump pe Facebook, după mai bine de doi ani. „M-am întors” VIDEO

După mai bine de doi ani, în care i-a fost interzis să posteze pe rețelele de socializare, fostul președinte american Donald Trump pare să se fi întors cu forțe proaspete, după cum le-a transmis alegătorilor. Acesta a publicat un videoclip atât pe Facebook, cât și pe YouTube.

Donald Trump a revenit pe Facebook și YouTube FOTO Getty Images

Donald Trump a revenit pe Facebook și YouTube FOTO Getty Images

Fostul preşedinte american Donald Trump, revine cu ambiții mari, după ce, în urmă cu mai bine de doi ani el a fost expulzat, din cauza asaltului asupra Capitoliului de la Washington .

Trump își anunță noua candidatură la președinție

Potrivit videoclipului postat, vineri, pe Facebook şi YouTube, Donald Trump și-a anunțat candidatura pentru un al doilea mandat, în 2024.

M-am întors!, a scris omul de afaceri.

Îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi, a fost complicat, a spus el într-un scurt videoclip al CNN care însoţeşte mesajul său, posibil realizat în noaptea alegerii sale în 2016.

Cuvintele sale au fost întâmpinate cu mii de comentarii ale susținătorilor săi, cum ar fi Mă bucur să vă revăd şi Ce uşurare că v-aţi întors, domnule preşedinte.

Donald Trump are 34 de milioane de abonaţi pe Facebook şi peste 2,6 milioane pe YouTube.

Vineri mai devreme, platforma de streaming video YouTube a anunţat că pune capăt suspendării. Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, a făcut un anunţ similar la sfârşitul lui ianuarie.

Începând de astăzi, canalul +Donald J. Trump+ nu mai este supus restricţiilor, a scris YouTube pe Twitter.

Republicanul, în vârstă de 76 de ani, a fost interzis de pe principalele reţele sociale principale în ianuarie 2021, în timp ce era încă în funcţie, pentru că şi-a încurajat partizanii în cursul atacului asupra Congresului la Washington.

La 6 ianuarie în acel an an, mii de partizani ai săi convinşi că alegerile din 2020 au fost afectate de fraudă, în ciuda numeroaselor dovezi contrare, au atacat Capitoliul în încercarea de a împiedica certificarea alegerii lui Joe Biden.

Totuși, în ultima sa postare de dinainte de suspendare, Trump spune „nu violenței!” și face un apel către protestatari pentru ca manifestațiile să fie pașnice.

Le cer tuturor celor de la Capitoliul S.U.A. să rămână pașnici. Fără violență! Amintiți-vă, NOI suntem Partidul Legii și Ordinii – respectați Legea și marii noștri bărbați și femei în albastru. Mulțumesc!”, a scris acesta.

Revenirea pe rețelele de socializare

Pentru a-şi justifica decizia, YouTube a spus vineri că a evaluat riscul de violenţe, ţinând cont în acelaşi timp de importanţa, pentru alegători, de a-i auzi în mod egal pe marii candidaţii naţionali.

Pe lângă YouTube, Facebook şi Instagram, Donald Trump a fost readmis în noiembrie pe Twitter de noul patron, Elon Musk. Până în prezent, a comunicat în principal prin intermediul propriei platforme, Truth Social.

Vineri seară, nu postase nimic pe Instagram sau Twitter, fosta sa platformă preferată unde are nu mai puţin de 87,4 milioane de abonaţi şi pe care o folosea cu aviditate înainte de suspendare.

În ultimul său tweet, din 8 ianuarie 2021, cel care repetă mereu că i-au fost furate alegerile prezidenţiale din 2020 anunţa că nu va merge la ceremonia de învestire a rivalului său democrat Joe Biden.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”