Prima noapte geroasă a sezonului. La Miercurea-Ciuc s-au înregistrat minus 12,3 grade Celsius

Prima noapte geroasă a sezonului. La Miercurea-Ciuc s-au înregistrat minus 12,3 grade Celsius

Cea mai scăzută temperatură a sezonului, în judeţul Harghita, s-a înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri, când la Miercurea-Ciuc s-au consemnat minus 12,3 grade Celsius, iar la Topliţa au fost minus 12,2 grade.

Noapte geroasă la Miercurea Ciuc FOTO Shutterstock

Noapte geroasă la Miercurea Ciuc FOTO Shutterstock

Potrivit meteorologului de serviciu Narcisa Milian, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu , ger a fost şi la Joseni, unde mercurul termometrelor a arătat minus 11,3 grade, cea mai ridicată temperatură fiind înregistrată la Odorheiu Secuiesc, unde au fost minus 8,8 grade, relatează Agerpres.

Sursa citată a precizat că scăderea de temperatură s-a înregistrat pe fondul pătrunderii unei mase de aer rece, cu cer variabil şi strat de zăpadă existent în anumite zone ale judeţului. Aceste valori sunt obişnuite pentru judeţul Harghita, unde iernile sunt lungi şi geroase.De altfel, locuitorii din Miercurea-Ciuc spun că iarna a venit mai târziu decât în alţi ani, când se înregistrau valori negative încă din lunile octombrie sau noiembrie. Este pentru prima dată în acest sezon când se înregistrează ger în judeţ şi temperaturile scad sub minus 10 grade Celsius.

Se anunță frig în continuare

De frig accentuat avem parte și miercuri, 14 decembrie. Răcirea este una semnificativă , cu valori mai scăzute față de cele normale la această dată. La munte, meteorologii anunță ninsori viscolite.

ANM anunță că cerul va avea înnorări temporare, iar seara și noaptea se vor semnala precipitații slabe local în jumătatea de vest a teritoriului și pe spații mici în rest. Acestea vor fi mixte la început, apoi vor predomina ploile, favorizând pe arii restrânse depunerile de polei. La munte vor fi mai ales ninsori și lapoviță. Vântul va avea intensificări în zonele montane, cu rafale de peste 80 km/h pe crestele Carpaților Meridionali, local și temporar în Banat și Moldova și izolat în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 și 8 grade Celsius, iar cele minime -semnificativ mai ridicate față de noaptea precedentă- vor fi cuprinse în marea lor majoritate între minus 3 și 5 grade Celsius. În special în orele dimineții, pe arii restrânse se va semnala ceață.

În București, dimineața vor mai fi condiții de ceață, iar în cursul nopții vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6 grade Celsius, iar cea minimă, semnificativ mai ridicată comparativ cu noaptea precedentă, se va situa în jurul valorii de 2 grade Celsius.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…