Prima încărcătură de cereale din Ucraina urmează să sosească la Istanbul după miezul nopţii de marţi spre miercuri

Prima încărcătură de cereale din Ucraina urmează să sosească la Istanbul după miezul nopţii de marţi spre miercuri

Cargoul „Razoni”, care navighează sub pavilionul Sierra Leone şi care a plecat de la Odesa luni, imediat după ora locală 9.00 (şi ora României), cu 26.000 de tone de porumb către portul libanez Tripoli, urma să sosească iniţial la Istanbul marţi după-amiaza.

Nava urmează să sosească acum „după miezul nopţii”, anunţă Ministerul turc al Apărării.

Nava „Razoni” se afla, în noaptea de luni spre marţi în largul coastei României, însă şi-a deconectat Sistemul de Identificare Autmată (AIS), care permite urmărirea traiectoriei, marţi, către ora locală 2.00, potrivit site-ului Marine Traffic.

Ministrul turc al Apărării, contactat de AFP, nu a precizat imediat motivul acestei manevre, care-i permite „să dispară” de pe radar.

Această „discreţie” ar putea să-i permită „să scape” de presă, care-i pândeşte sosirea în apele Bosforului. Cargoul a înaintat cu mate lentoare - şapte noduri - luni, în apele ucrainene, din cauza unei eventuale prezenţe a minelor, însă şi-a crescut apoi viteza, potrivit Marine Traffic.

Cargoul este necesar să fie inspectat de către o echipă a Centrului de Coordonare Comună (CCC), care supervizează exportul de cereale ucrainene şi veghează la o aplicare strictă a Acordului de la Istanbul de la 22 iulie, semnat de Ucraina, Rusia, Turcia şi ONU.

Potrivit procedurii - prezentată de către autorităţi -,„nava nu va intra în port, la Istanbul, inspecţiile vor avea loc pe mare, la ancoră”, la intrarea în Bosfor, la Marea Neagră.

Presa a fost îndemnată să stea la distanţă.

„Vapoarele nu vor fi autorizate să se apropie de navă. Comandamentul Gărzii de Coastă va lua măsurile necesare în acest sens”, avertizează Ministerul turc al Apărării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…