Prima imagine cu regele Charles îndeplinindu-și atribuțiile oficiale, publicată de Palatul Buckingham

Prima imagine cu regele Charles îndeplinindu-și atribuțiile oficiale, publicată de Palatul Buckingham

Regele Charles al III-lea a fost surprins pentru prima dată alături cu celebra cutie roșie. Fotografia, făcută săptămâna trecută, arată cum acesta își duce la îndeplinire mai multe atribuții oficiale de guvernare în sala din secolul al XVIII-lea din Palatul Buckingham.

Foto Victoria Jones / BUCKINGHAM PALACE / AFP

Foto Victoria Jones / BUCKINGHAM PALACE / AFP

Cutiile roșii conțin documente de la miniștrii guvernului din Regatul Unit, precum și reprezentanți ai Commonwealth-ului.

Documentele sunt trimise regelui de către secretariatul privat, oriunde s-ar afla monarhul pe glob, într-o cutie roșie încuiată.

Acestea includ documente care necesită semnături, cât și informații despre viitoare întâlniri.

În imagine, Charles stă la un birou poleit, întinzând mâna pentru a lua documente importante — unul fiind legat cu panglică — din cutia roșie deschisă lângă el.

În fundal, există o fotografie alb-negru înrămată a părinților săi, pe care aceștia au dăruit-o lui George al VI-lea cu ocazia Crăciunului în 1951.

Acum ceva timp, compania britanică de articole de lux confecționate din piele, Barrow Hepburn & Gale, a confirmat că, cutiile roșii pentru Charles se aflau în producție.

Pe 11 septembrie, un purtător de cuvânt al companiei a declarat că regele va primi inițial mai mult de șase cutii, care vor purta noul cifru regal. Este posibil ca 10-12 cutii să fie produse și livrate în etape în următoarele luni.

Fiecare cutie, al cărei preț nu este niciodată dezvăluit, are propria încuietoare cu cifru și este concepută să reziste mulți ani.

Compania spune pe site-ul său că aceste cutii „își urmăresc deținătorul în întreaga lume, asigurându-se că pot îndeplini responsabilitățile biroului lor”.

Se adaugă: „Oriunde în lume se află suveranul sau ministrul, cutia roșie este aproape.”

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”