Prima execuţie din acest an din Japonia: autorul uneia dintre cele mai şocante crime în masă din istoria ţării, spânzurat

Prima execuţie din acest an din Japonia: autorul uneia dintre cele mai şocante crime în masă din istoria ţării, spânzurat

Tomohiro Kato a comis una dintre cele mai şocante crime în masă din istoria recentă a ţării.

Avea 25 de ani când a intrat cu camionul într-o mulţime de pietoni, în cartierul comercial Akihabara, ucigând trei persoane.

El a înjunghiat trecătorii cu un pumnal, ucigând alţi patru şi rănind opt.

Bărbatul a fost reţinut de poliţie la faţa locului şi în timpul procesului şi-a recunoscut crimele, spunând că a fost supărat din cauza bullying-ului online.

Crima sa a stârnit multe dezbateri în societatea japoneză din acea vreme cu privire la crimele întâmplătoare, influenţa mediului online şi eşecul în ceea ce priveşte sprijinul pentru sănătatea mintală a tinerilor.

Marţi, presa japoneză a raportat că Kato, acum în vârstă de 39 de ani, a fost spânzurat în centrul de detenţie din Tokyo.

Este prima execuţie din acest an din Japonia. Trei persoane au fost spânzurate în decembrie anul trecut şi peste 100 de deţinuţi sunt condamnaţi la moarte.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda