Prima "bun cha" pentru Obama în centrul Hanoiului

Prima "bun cha" pentru Obama în centrul Hanoiului

În afara unui dineu oficial, președintele american Barack Obama și-a făcut timp pentru o pauză gastronomică într-un mic restaurant popular din Hanoi, gustând acolo din 'bun cha', supa tradițională vietnameză, relatează AFP.

Luni seara, la capătul unei prime zile a vizitei marcate de anunțul ridicării embargoului asupra vânzărilor de arme pentru Vietnam, președintele american și-a făcut intrarea în restaurantul 'Bun Cha Huong Lien', sub o puternică escortă a serviciilor de securitate.

El s-a așezat la o măsuță a localului, în mijlocul clienților obișnuiți, împreună cu Anthony Bourdain, critic gastronomic al CNN, ale cărui emisiuni conțin specialități culinare din jurul lumii.

'Președintele se descurcă cu bețișoarele', a comentat ulterior Bourdain pe rețelele de socializare, difuzând o fotografie a lui Obama în fața bolului său cu bun cha, supă pe bază de carne de porc, care nu întrunește în mod special aprecierea Primei doamne Michelle Obama, adeptă a alimentației sănătoase.

'Costul total pentru o cină cu bun cha cu președintele a fost de șase dolari. Am plătit nota', a adăugat el pe Twitter.

Interviul lui Obama în restaurant urmează să fie difuzat în septembrie, în cadrul unei noi serii de emisiuni gastronomice ale lui Bourdain.

Nguyen Thi Lien (54 de ani), fericita proprietară a restaurantului, a relatat pentru AFP 'imensa surpriză' pe care a avut-o văzându-l pe președintele american intrând în modestul său local familial.

'Nu ne puteam imagina aceasta nici măcar în visele noastre', a spus ea.

'O echipă a televiziunii americane venise să ne vadă cu trei zile înainte, dar ni s-a spus că este doar pentru emisiunea lor. Nu știam că Obama urma să vină', a asigurat ea.

Singurul regret pentru Nguyen The Lien a fost că 'nu a avut timp să se fotografieze cu el', spre deosebire de mulțimea vietnamezilor care se îngrămădiseră în fața micului restaurant pentru a-l vedea acolo pe președintele american.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…