
Prigojin, lăudat de șeful contraspionajului militar ucrainean
Șeful contraspionajului militar ucrainean, Kirilo Budnaov, apreciază că „80 la sută” din ceea ce spune șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, este „purul adevăr”.
„Înfricoşător e faptul că, în mare parte, ceea ce spune Prigojin e adevărat. Despre unele lucruri pe care acesta le declară nici măcar nu pot spune că sunt false, sunt doar ambigue. Adică pot fi văzute din două unghiuri diferite. Dar 80% din ce spune el este purul adevăr”, a declarat Budanov într-un interviu acordat în cadrul „Rizni Lyudi”.
În opinia lui Budanov, mercenarii Wagner sunt mai eficienți pe câmpul de luptă decât armata rusă.
„Nu e foarte plăcut să recunosc acest lucru. Dar compania militară privată care se numeşte Wagner - este o denumire convenţională, apropo - a dat dovadă de eficienţă maximă, spre deosebire de armata rusă, care a dat dovadă de ineficienţă maximă”, a spus șeful contraspionajului militar ucrainean.
Potrivit lui Budanov, tocmai aeste diferenţe au dus la conflicte între cele două părți.
„Şi pe acest fond, conflictele s-au intensificat şi mai mult. Acum, Prigojin spune că nu are muniţie, nu are sprijin, iar acest lucru e cauzat, într-o oarecare măsură, de invidia conducerii militare (de la Moscova, n. red.), întruchipată acum de Șoigu și Gherasimov. Acolo-s alte obiceiuri, altă gândire. Echipa lui Prigojin, în schimb, face totul pentru a elimina, fizic, să spunem, toate aceste unităţi. Şi acest lucru este adevărat. Şi, din păcate, trebuie să recunosc că Wagner este cel mai eficient”, a mai declarat șeful contraspionajului militar ucrainean, citat de „Ukrainska Pravda”.
Sursa: adevarul.ro