Prietenul lui NIRO, chinezoiul Jiang XIAOUA, a fost trimis în judecată de procurorii DNA
JIANG XIAOHUA, asociat şi administrator a SC Ricky Impex SRL, vicepreşedinte al Casei Româno-Chineze, şi prieten al lui Nicolae Dumitru NIRO, a fost trimis în judecată pentru o evaziune de aproape 2,5 milioane euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
JIANG XIAOHUA, asociat şi administrator a SC Ricky Impex SRL, vicepreşedinte al Casei Româno-Chineze,
SHEN LAN, asociat şi administrator a SC Ricky Impex SRL și
SC RICKY IMPEX SRL,
în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată(3 acte materiale).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2011, inculpaţii Jiang Xiaohua şi Shen Lan, în calitate asociaţi şi de administratori ai SC Ricky Impex SRL, au evidenţiat în documentele contabile date nereale privind cheltuielile, taxa pe valoare adăugată, deductibile şi stornări de facturi care nu au la bază operaţiuni reale.
De asemenea, inculpaţii au omis, în parte, evidenţierea operaţiunilor desfăşurate şi a veniturile realizate, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, provocând astfel, bugetului de stat, un prejudiciu de 10.851.046, 59 lei (cca. 2.500.000 euro).
Activitățile infracționale s-au bazat pe relaţiile comerciale pe care inculpaţii le-au avut cu firme interpuse, cu un comportament fiscal de ”firme fantomă”, create în acest scop, prin intermediul cărora au importat diferite mărfuri, deşi ei înşişi aveau legături directe cu furnizori externi, în special din China.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
De asemenea, procurorii au mai propus, faţă de inculpaţii Jiang Xiaohua şi Shen Lan, luarea măsurii controlului judiciar iar, faţă de SC Ricky Impex SRL, interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau de lichidare, interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social şi interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa, cu excepţia măsurilor de conservare.