Prietenul Elenei Udrea a dat de greu/Deputatul Florin Popescu-puişor a fost trimis în judecată pentru corupţie

Prietenul Elenei Udrea a dat de greu/Deputatul Florin Popescu-puişor a fost trimis în judecată pentru corupţie

Deputatul PMP Florin Popescu a fost trimis în judecată.
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului POPESCU FLORIN AURELIAN (deputat în Parlamentul României) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese (8 acte materiale) şi fals în declaraţii (8 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul, în perioada august 2008 – noiembrie 2010, în calitate de preşedinte al unui consiliu judeţean, a semnat 7 acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între consiliu şi societatea comercială S.C. „P.” S.A. la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele său, a deţinut calitatea de acţionar până la data de 14.07.2008, precum şi un contract de lucrări, încheiat cu aceeaşi societate comercială, realizând, în mod indirect, un folos material, atât pentru sine, cât şi pentru rudele sale.

Astfel, a asigurat disponibil bănesc pentru societatea comercială anterior menţionată, necesar, între altele, pentru achitarea drepturilor salariale pentru tatăl său (pentru perioada august 2008 – iunie 2009), în sumă de 10.383 lei şi, respectiv, pentru fratele său (pentru perioada august 2008 – mai 2010),  în sumă de 3.537 lei. Totodată, a asigurat achitarea chiriei datorate societăţii comerciale „B.T.” S.A. (la care familia inculpatului era acţionar majoritar), în sumă de 44.859 lei/lună şi, pe de altă parte, a asigurat solvabilitatea S.C. „P.” S.A. în vederea achitării creditului contractat de această societate de la o bancă şi garantat de „B.T.” S.A., între altele, cu un bilet la ordin emis de companie şi avalizat de tatăl său.

De asemenea, în perioada în care a îndeplinit funcţia de preşedinte al unui consiliu judeţean, inculpatul Popescu Florin Aurelian a participat la Adunările Generale ale Acţionarilor a trei dintre societăţile comerciale la care avea calitatea de acţionar, în cadrul cărora s-au luat hotărâri cu privire la o altă societate comercială cu care primele trei societăţi derulau relaţii comerciale.

Totodată, inculpatul, în aceeaşi calitate de preşedinte al unui consiliu judeţean, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declaraţiilor de avere din datele de 25.06.2008, 15.07.2008, 10.06.2009, 21.10.2010, 25.05.2011, iar, în calitate de deputat în Parlamentul României, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declaraţiilor de avere din 12.06.2007, 12.06.2008 şi 07.07.2008.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri