Prietena lui Voiculescu, 4 ani cu EXECUTARE pentru CORUPŢIE

Prietena lui Voiculescu, 4 ani cu EXECUTARE pentru CORUPŢIE

Procuroarea folosită de Antena3 pe post de cârpă de şters petele de rahat de pe Dan Voiculescu va ajunge la puşcărie pentru corupţie. Angela Nicolae a mers până acolo încât a transmis o scrisoare deschisă către opinia publică în care îi căina soarta de persecutat politic lui Dan Voiculescu. Să ne ajute Dumnezeu să nu mai ajungă această ţară pe mâinile unor asemenea procurori!

Angela Nicolae a fost condamnată marți de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru trafic de influență.

 Angela Nicolae a fost procuror-șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe din Parchetul General. Fosta procuroare are interzis pe o perioadă de 4 ani dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată.

Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 87.715 lei, fiind menținut sechestrul pe un apartament al acesteia. Daniel Nicolae, fiul Angelei Nicolae, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Ghaziri Rami.

Angela Nicolae și fiul ei au fost obligați la plata a câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar Ghaziri Rami trebuie să achite 12.000 lei cheltuieli judiciare.

Angela Nicolae a pretins de la liderul unei rețele de evaziune fiscală, Ghaziri Rami, direct și prin intermediul fiului său, Daniel Nicolae, sume de bani totalizând 111.715 lei și 1.500 euro, potrivit DNA. Angela Nicolae a promis că va interveni pe lângă judecători și procurori, astfel încât să îi determine să pronunțe hotărâri favorabile lui Ghaziri Rami și firmei sale.

Un mod de operare similar a fost folosit de Angela Nicolae și în raporturile cu o altă persoană, administrator și asociat în mai multe societăți cu profil agricol. În 28 octombrie 2013, la propunerea DNA, Angela Nicolae a fost arestată preventiv, fiind apoi trimisă în judecată în decembrie 2013.

Redăm integral scrisoarea Angelei Nicolae:

“Stimate domnule profesor Dan Voiculescu,
Vă scriu această scrisoare nu în calitate de fost magistrat, de fost procuror-şef de 18 ani, la Parchetul General, dar vă scriu în primul rând ca om, ca cetăţean al acestei ţări distrusă de ciumă băsistă, care a simţit nevoia să-şi exprime sincer şi liber gândurile şi sentimentele.
Am trecut şi eu printr-o situaţie similară când sistemul basist prin instrumentul său cel mai represiv, DNA, m-a executat după o carieră de 35 de ani şi o activitate impecabilă.
De aceea, eu mai mult decât alţii vă înţeleg cel mai bine, deşi foarte multe persoane ştiu că sunteţi nevinovat, dar nu au curajul să o spună public.
Am admirat şi admir la dumneavoastră curajul şi demnitatea de care aţi dat dovadă, faptul că aţi avut coloană vertebrală şi diavolul nu a putut să facă niciun pact cu dumneavoastră deşi şi-ar fi dorit, pentru că în realitate îi este frică de dumneavoastră. De aceea, vi s-a pregătit acest dosar penal, pentru a fi executat.
Prin inteligenţa dumneavoastră, prin sentimentele pe care le aveţi pentru poporul român, aţi fi putut face multe lucruri bune, dar din păcate oamenii valoroşi nu au fost lăsaţi să meargă mai departe. Am încrederea că judecătorii care va vor soluţiona dosarul îşi vor aminti că atunci când au intrat în magistratură au depus un jurământ pe care nu trebuie să-l uite şi nici să-l încalce vreodată.
Adevărul judiciar trebuie să fie mai presus de orice interese politice, de orice răzbunări pentru că viaţa este aşa de scurtă. Încă o dată domnule profesor, îmi exprim sentimentele de solidaritate cu dumneavoastră şi vă asigur de consideraţia mea deosebită.
Dr. Angela Nicolae
Fost procuror-şef în Parchetul General”

 
 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…