Previziunile unui lider NATO despre războiul din Ucraina: Următoarele trei luni vor fi „mult mai brutale”
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că următoarele două sau trei luni, înainte de alegerile prezidențiale din SUA, luptele pe linia frontului vor fi „mult mai brutale” decât au fost vreodată, scrie Business Insider.
Liderul maghiar a făcut predicția într-un interviu acordat duminică presei Axel Springer.
"Energia confruntării, numărul de morți, viețile pierdute și victimele vor fi mai brutale decât au fost în ultimele șapte luni, chiar dacă perioada anterioară a fost, de asemenea, foarte brutală", a declarat Orbán.
Premierul maghiar a menționat volumul de arme de pe câmpul de luptă, trupele ruse care "avansează constant" pe linia frontului și angajamentul general al ambelor părți.
"Deci, ceea ce ne așteaptă este mult mai rău decât credem acum", a spus amicul lui Putin din NATO.
Liderul maghiar a efectuat vizite în Ucraina și Rusia, iar acum se află în China.
În interviu, Orban a declarat că scopul întâlnirilor sale cu liderii mondiali a fost de a obține o încetare a focului "limitată în timp" pentru a accelera negocierile de pace.
Pentru a atinge acest obiectiv, Orbán a declarat că încearcă să schimbe ceea ce el a descris ca fiind "politica de război" a SUA și politica Europei, care o copiază pe cea a SUA, astfel încât liderii mondiali să poată converge către o "politică de pace".
"Dacă China, Statele Unite și Europa doresc să aibă pace, este mult mai ușor pentru ucraineni și ruși să găsească o soluție cu privire la cum să înceteze lupta, cum să salveze vieți, cum să negocieze și să găsească o soluție durabilă", a spus el.
Orban a declarat că Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a discutat, au o "viziune clară" asupra modului în care țările lor vor câștiga războiul. Dar perspectiva de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în acest moment este "total în afara oricărui calcul", a spus el.
La începutul acestei săptămâni, Moscova a recurs la lovituri în masă în Ucraina. Pentru loviturile cu rachete de luni, 8 iulie, rușii au folosit probabil o tactică nouă și demnă de remarcat pentru a maximiza daunele cauzate de o astfel de serie de lovituri. Fostul purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, colonelul Iuri Ihnat, a declarat, în urma atacurilor din 8 iulie, că forțele ruse își îmbunătățesc în mod constant capacitățile de recunoaștere și atac cu drone și eficacitatea rachetelor de croazieră și balistice, menționând că luni rachetele de croazieră ruse au zburat la " altitudini extrem de joase".
Ihnat a remarcat că, în unele cazuri, forțele de apărare aeriană ucraineană au trebuit să încerce să intercepteze rachete de croazieră care zburau la 50 de metri deasupra solului. Apărarea antiaeriană ucraineană a avut, de obicei, rate mari de doborâre pentru anumite tipuri de rachete de croazieră, în special varianta mai veche Kh-101. Faptul că forțele ruse lansează lovituri cu rachete de croazieră la altitudini atât de joase arată că forțele ruse și-au inovat tactica și /sau tehnologia pentru a provoca daune maxime infrastructurii ucrainene, neoferind apărării antiaeriene ucrainene practic nici un timp pentru a răspunde până când racheta este deja apoape de sol, spune Ihnat.
Acesta a remarcat că forțele ruse reduc semnăturile electromagnetice ale dronelor până în ultimul moment posibil pentru a preveni detectarea acestora de către forțele ucrainene, ceea ce înseamnă că până la momentul în care forțele ucrainene detectează drona, racheta pe care o ghida drona ar putea fi deja aproape. de punctul țintă. Rusia a adaptat în mod constant pachetele de atac pe care le folosește împotriva Ucrainei pentru a profita de deficitul de apărare antiaeriană a Ucrainei, iar atacurile din 8 iulie reprezintă un pachet de atac nou și adaptat la care Ucraina va trebui să învețe să răspundă cu sistemele de apărare antiaeriană furnizată de Occident.
Sursa: adevarul.ro