PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 21 - 27 OCTOMBRIE
Principalele evenimente din săptămâna 21 - 27 octombrie:
*** Premierul desemnat Ludovic Orban urmează să prezinte săptămâna viitoare noul Cabinet. El a precizat că numele noilor miniştri vor fi făcute publice după ultima rundă de negocieri politice, care va avea loc, cel mai probabil, marţi sau miercuri.
El a precizat că a fost definită o structură de 15 ministere, dar se poate ajunge la maximum 16.
Orban a declarat că va respecta termenul constituţional privind înaintarea listei cu miniştri şi a programului de guvernare, menţionând că doreşte un calendar cât mai rapid pentru învestirea Guvernului în Parlament.
"Vom coagula o majoritate", a susţinut liderul PNL.
* Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat că social-democraţii au luat decizia de a nu se prezenta în Parlament la votul de învestitură a noului Guvern. "Aşteptăm partidele care au votat demiterea Guvernului să vină şi să îşi asume responsabilitatea guvernării. (...) Cum şapte bărbaţi, incluzând şi preşedintele României, de fapt preşedintele de facto al PNL, au făcut efortul de a dărâma acest Guvern, mă aştept ca aceiaşi şapte bărbaţi să îşi asume responsabilitatea de a crea majoritatea pentru trecerea noului Guvern", a afirmat ea.
* Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii partidului nu vor susţine la votul de învestitură din Parlament decât un Executiv monocolor. "Am cerut în mod explicit PNL să formeze un guvern monocolor, aceasta fiind, într-adevăr, o condiţie foarte serioasă, în baza căreia vom putea da sau nu votul nostru", a explicat Tăriceanu, după consultările cu premierul desemnat, Ludovic Orban.
* Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a afirmat că o eventuală susţinere a unui Guvern sub conducerea liberalului Ludovic Orban va fi stabilită de grupurile parlamentare UDMR, fiind necesar şi un acord scris. "E bine, totuşi, să ai un acord scris", a declarat el.
* Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a susţinut că premierul desemnat ar trebui să strângă semnături pentru noul Guvern de la partidele de dreapta, aşa cum a făcut la moţiunea de cenzură, după care, dacă mai are nevoie de alte voturi, să discute şi cu el. "Cred că sunt cinci partide de dreapta, deocamdată de asta am şi amânat discuţia o săptămână, în primul rând ar trebui să se înţeleagă ei cinci", a spus Ponta, după întâlnirea cu Orban. El a adăugat că parlamentarii partidului său vor vota "numai ce cred că este bine".
* Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, după întâlnirea cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că decizia privind votul de susţinere la învestirea noului Guvern va fi luată în cadrul structurilor politice ale partidului, menţionând însă că a găsit deschidere la problemele pe care le-a ridicat în cadrul dialogului cu liderul liberal.
* Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat că a existat o "deschidere explicită" a premierului desemnat pentru măsurile susţinute de USR şi că aceasta a fost "o primă discuţie", urmând ca la începutul săptămânii viitoare să aibă loc încă o rundă de consultări. El a precizat că obiectivul pe termen scurt al USR este ca iniţiativele 'Fără penali în funcţii publice', primari în două tururi de scrutin şi recursul compensatoriu să ajungă pe ordinea de zi a Parlamentului.
*** Spectacole din Franţa şi Ungaria sunt invitate la cea de-a 29 ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, care are loc în Capitală până pe 27 octombrie.
Din Ungaria, va fi prezent la Bucureşti spectacolul "III. Richard" de William Shakespeare în regia lui Andrei Şerban, producţie a Teatrului "Radnoti Miklos" din Budapesta. Producţia va putea fi văzută pe 22 octombrie la Sala "Liviu Ciulei" a Teatrului Bulandra din Bucureşti, spaţiu în care este prezentat şi spectacolul "Richard al III-lea" de William Shakespeare, producţie realizată tot de regizorul Andrei Şerban cu actorii teatrului gazdă.
Din Franţa este adus la Bucureşti spectacolul de teatru-dans "MAY B", producţie a Companiei Maguy Marin şi Maison des Arts et de la Culture de Creteil, programat pe 23 octombrie, la Sala Studio a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti.
Totodată, Festivalul Naţional de Teatru a programat pe 24 octombrie, de la ora 12,00, în HUB FNT, la Sala Mare ARCUB, o proiecţie a filmului semnat de cineastul David Mambouch intitulat "Maguy Marin - L'urgence d'agir/Nevoia de a acţiona". AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)