PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 15 - 21 MAI 2017
Principalele evenimente care vor avea loc în săptămâna 15 - 21 mai 2017:
* În această săptămână, ministrul Justiției, Tudorel Toader, ar urma să prezinte în Guvern proiectul referitor la codurile penale, care, ulterior, va fi depus la Parlament.
"Luni, pe data de 15 mai, voi organiza, de fapt este planificată, este anunțată pe site, cea de a doua dezbatere cu specialiștii profesioniști ai Dreptului pe Codul penal, Codul de procedură penală, punerea în acord cu deciziile Curții Constituționale, transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă, transpunerea Directivei privitoare la protecția victimelor infracțiunilor. Este cea de a doua dezbatere, după care săptămâna viitoare prezint proiectul de lege în Guvern și îl trimit la Parlament pentru dezbatere", a afirmat Tudorel Toader, marți, la Palatul Parlamentului.
* Luni, de la ora 17,00, trecătorii de pe bulevardul Magheru vor deveni actori în distribuția unei întâmplări teatrale speciale (concept și coordonator proiect: regizorul Mihai Lungeanu), fiind întâmpinați în drumul lor de muzică și personaje de teatru, într-un decor special (scenografia: Victor Diaconu), care îi va face atenți la poveștile Teatrului Nottara. Sub sloganul "Nottara 70 — mai tânăr ca niciodată", Teatrul Nottara sărbătorește, în perioada 14 — 21 mai, 70 de ani de existență printr-un mini-festival.
* Serviciul Român de Informații organizează, în perioada 15 — 17 mai, prin intermediul Centrului Național Cyberint, un exercițiu național live de securitate cibernetică, intitulat CyDEx17.
Exercițiul, aflat la prima ediție, este organizat în conformitate cu Strategia de Securitate Cibernetică a României și în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS și CERT-RO.
"CyDEx17 se va desfășura în cadrul poligonului cibernetic al Centrului Național Cyberint, creat și personalizat special pentru acest exercițiu, și are ca obiective exersarea și evaluarea modului de gestionare a incidentelor cibernetice, răspunsul la acestea la nivel operațional, tactic și strategic, asigurarea unui nivel de securitate corespunzător la nivelul infrastructurilor cibernetice, precum și optimizarea procesului de cooperare între instituții în vederea identificării și limitării impactului unor incidente de acest tip", precizează SRI.
* Inspectoratul Școlar al Municipiului București, împreună cu Primăria Municipiului București, prin Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret, organizează în perioada 16 — 19 mai, între orele 16,00 — 18,00, în Parcul Tineretului (intrarea Colegiul Național "Gheorghe Șincai"), Târgul Oferta Educațională.
* Până joi mai sunt acceptate dosarele de candidatură la concursul organizat de Primăria Municipiului București pentru ocuparea postului contractual de administrator public.
Conform anunțului publicat pe site-ul PMB, la secțiunea angajări, candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; vechime de minim trei ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției; experiență de minim trei ani în funcții de conducere; abilități de comunicare și adaptabilitate la situații neprevăzute, capacitate de analiză și sinteză; capacitate de exprimare în cel puțin o limbă de circulație internațională (cel puțin nivel mediu); aptitudini legate de procesul decizional, de organizare și coordonare.
Proba scrisă se va desfășura pe 25 mai, iar interviul va avea loc ulterior, în termen de cel mult patru zile lucrătoare.
Din bibliografia pentru concurs fac parte Constituția României și 38 de legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern sau hotărâri ale CGMB, printre care și Legea 215/2001 a administrației publice locale, Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică sau Codul muncii.
* A doua ediție a RELIEF — Laborator de teatru tânăr se va desfășura în perioada 17 — 21 mai, la Teatrul Excelsior din București. La eveniment vor participa șase trupe de adolescenți — AD-HOC (Pitești), A ICI (Constanța), Amprente (Brașov), AS (București), Drama Club (Botoșani) și Guga Junior (Târgu-Mureș) — care își vor prezenta spectacolele în fața unui juriu compus din actorii Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr. și Marius Florea Vizante.
RELIEF va debuta miercuri cu spectacolul de teatru coregrafic "#EmojiPlay" de Gigi Căciuleanu. Rezultatele laboratorului vor fi prezentate pe scena Teatrului Excelsior în ultima zi de RELIEF, duminică. Intrarea la evenimente este liberă.
* Magistrații Curții de Apel București ar urma să pronunțe vineri o primă decizie în dosarul în care fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri.
Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Constanța, Mamaia, plajă și faleză.
Potrivit DNA, prin faptele săvârșite de cei 37 de inculpați s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța.
* 145 de muzee și organizații partenere din 45 de localități din întreaga țară participă sâmbătă la Noaptea Muzeelor.
În București, oferta pentru Noaptea Muzeelor 2017 se anunță foarte bogată, 49 de muzee și organizații partenere participând cu evenimente special concepute pentru această acțiune.
AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu)