<< Statele Unite au afirmat recent că vor apăra Taiwanul în cazul în care China îl invadează. Mai interesant este că Japonia, o țară care nu a întreprins acțiuni militare din 1945, a spus același lucru. Din punct de vedere militar, asta nu schimbă prea multe – rachetele americane tot ar ataca feroce asaltul amfibiu al Chinei înainte chiar ca acesta să atingă țărmul Taiwanului, de aceea Beijingul și vorbește mult despre invazie fără a invada efectiv. Dar acest lucru schimbă dramatic mediul politic >>, scrie George Friedman, în Geopolitical Futures .

<< Nu în ultimul rând, din cauza implicațiilor sale economice. Washington și Tokyo nu numai că se laudă cu două dintre cele mai mari economii din lume, dar sunt și mari clienți chinezi. Avertismentul militar este implicit cuplat cu unul economic. Acest lucru este agravat și de o declarație a ceea ce Washingtonul numește Indo-Pacific Economic Framework, care aparent include Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, India, Singapore, Malaezia, Indonezia, Vietnam, Filipine, Thailanda și Brunei. Nu este clar ce va face acest grup sau când va face. Clar este că există o mulțime de țări asiatice dispuse să participe la un grup economic sponsorizat, în esență, de Statele Unite, cu Japonia ca prim membru.

Asta nu e puțin lucru. China se confruntă cu probleme economice, iar președintele Xi Jinping are probleme odată cu aceasta. Miracolul economic chinez a depins de exporturi pentru a genera capital intern. Dar din mai multe motive, cererea pentru exporturile sale este în scădere, ceea ce a conspirat cu alte probleme pentru a destabiliza sistemul financiar al Chinei. India este dornică să ia locul Chinei, ca principal exportator mondial, iar Malaezia, Indonezia, Vietnam, Filipine și Thailanda ar dori, de asemenea, să ocupe o parte din acest. Așadar, dacă Indo-Pacific Economic Framework acordă oricăruia dintre ei acces liber sau mai liber pe piețele americane și japoneze, China va deveni mai puțin competitivă.

Și totuși, originea problemei Chinei a fost politică. SUA au fost cel mai mare client al său (și încă sunt, dar nu la fel de mult) și asta a afectat o serie de grupuri sociale din Statele Unite. Fostul președinte Donald Trump a impus taxe vamale asupra mărfurilor vândute în SUA, semnalând o schimbare în SUA și schimbând psihologia internă a Chinei de la exporturi nelimitate la cum gestionezi o potențială contracție a exporturilor. Pe termen lung, aceasta a fost o criză de încredere care a subminat sistemul financiar chinez, așa cum fusese el, bazat pe imobiliare, care trebuie să fie stabilizate cu durerea restructurării economice. Aceasta, la rândul său, creează o criză politică în urma căreia fie apar noi conducători, fie mai multă represiune din partea celor vechi.

Acum există două arme îndreptate spre China. Una este cea militară, care include Dialogul de securitate patrulater al Japoniei, Indiei, Australiei și Statelor Unite. Celălalt este economic, oferind o provocare serioasă strategiei de export a Chinei, cu mult înainte ca aceasta să fie pregătită să treacă la consumul intern. Războaiele pot rezolva problemele economice, așa cum a făcut al Doilea Război Mondial pentru Statele Unite. Coaliția militară organizată împotriva Chinei este puțin probabil să declanșeze un război, în timp ce Beijingul s-ar confrunta cu o coaliție periculoasă dacă ar începe singură unul. Cele două arme se sprijină reciproc.

Acest lucru se petrece în același timp în care face ravagii războiul ruso-ucrainean. Rusia a ales să invadeze Ucraina cu presupunerea că Ucraina se va prăbuși. Nu a făcut-o, în primul rând datorită infuziilor masive de arme trimise în sprijinul Ucrainei, precum și a unei loviuri economice asupra Rusiei. Amenințarea militară a Chinei se confruntă acum cu un contor militar din ce în ce mai puternic. China este, de asemenea, din ce în ce mai izolată. Cu luni în urmă, formase un fel de alianță cu Rusia. Nu a fost niciodată clar cum acea alianță ar fi de folos vreuneia dintre cele două națiuni, dar acum nu vom ști niciodată, datorită invaziei nereușite de până acum a Rusiei, în Ucraina. China nu își mai permite să ajute Rusia din punct de vedere politic sau economic, iar Rusia nu își poate permite să ajute China militar.

Suma tuturor acestor lucruri este că SUA au reapărut ca un hegemon global, chiar dacă în realitate nu dispăruseră niciodată. Ascensiunea Rusiei și a Chinei a obligat SUA să atingă poziția pe care o atinsese între 1945 și 1991, dar aceeași ascensiune a și făcut vulnerabile Moscova și Beijingul. Statele Unite sunt acum ocupate cu Rusia și China și, atât cât valorează, în Europa.

Este ceva ce am prognozat în 2009. Am spus că Rusia va ataca Ucraina, chiar dacă m-am înșelat cu privire la momentul invaziei și la cât de bine se va descurca Rusia. Am mai prezis că războiul va duce la o criză internă și că, între timp, o criză economică în China va crea o criză politică, lăsând SUA ca putere dominantă de facto în lume.

Acum, că multe dintre cele ce le scrisesem s-au împlinit, vreau să încep să mă concentrez pe următorul meu set de previziuni pe 10-20 de ani: apariția Poloniei ca putere lider în Europa, reapariția Japoniei ca putere dominantă asiatică și ascensiunea Turciei. Acest război face din Polonia o putere militară semnificativă și un factor de decizie în Europa. Japonia a recunoscut acum că este atât o putere militară, cât și economică și, pe măsură ce China va slăbi, va fi puterea asiatică decisivă. Pronosticul meu pentru Turcia pare rău, dar îl susțin. >>

Distribuie Distribuie Comentarii