Există focare de război care s-ar putea extinde în următoarele decenii, dar în prezent marile puteri nu au interes ca acestea să escaladeze, spune Ioana Constantin Bercean, expertă în Orientul Mijlociu. Cel mai probabil, SUA, chiar și cu Trump, vor avea o politică mai degrabă prundentă în zonă.

Venirea lui Donald Trump la putere i-a făcut pe experții în Orientul Mijlociu să se întrebe dacă cel mai puternic om din lume va continua politica sa dură față de Iran și dacă există riscul unui război la scară largă în zonă. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Ioana Constantin Bercean explică la ce ar trebui să ne așteptăm, cel puțin pe termen scurt și mediu, în regiunea care a fost comparată de-a lungul anilor cu un butoi de pulbere gata să explodeze.

Expertă în relații internaționale, specializată pe analiza informațiilor și sociololgie politică în SUA și în zona Orientului Mijlociu, Ioana Constantin Bercean a fost studenta lui William Burns, actualmente director al CIA în SUA. S-a întâmplat la cursul de studii islamice de la Universitatea Harvard, pe vremea când Burns era profesor universitar la prestigioasa universitate americană, iar românca urma o specializare acolo.

Bună cunoscătoare deopotrivă a tot ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu și în Statele Unite, experta pornește de la ideea că deși Donald Trump va continua o politică dură împotriva Chinei și a Iranului, însă va evita cu orice mijloace un război direct cu cele două state și va încerca să-l tempereze și pe bunul său prieten, premierul israelian Benjamin Netanyahu. Asta nu înseamnă că în zonă va fi liniște și că nu vor exista perioade în care fiecare tabără va încerca să-și arate forța, spre a intimida și descuraja inamicul.

Nu va fi liniște

„Liniște nu va fi absolut niciun moment. De altfel, din 1940 încoace, de fapt chiar din 1917 încoace, adică tot timpul vor fi un anume fel de probleme, dar nu atât de grave cum sunt ele prezentate. Pe termen lung, însă, Doamne ferește, e greu de prezis ce va fi, asta intră deja în domeniul citirii globului de cristal”, spune Bercean.

Ea a remarcat că până acum chiar dacă Israelul și Iranul s-au bombardat reciproc, niciuna din cele două părți nu a declanșat un război total, iar cele două tabere s-au limitat în a face acțiuni mai degrabă cu scop demonstrativ, pentru a-și convinge cetățenii că nu riscă să piardă controlul situației. În plus, Statele Unite ale Americii au reușit mai mult sau mai puțin să-l tempereze și pe Netanyahu.

„A fost acel gentleman agreement între administrația Biden și guvernul israelian privind și intensitatea și țintele, adică să nu fie lovite acele situri nucleare. Am văzut că nu a fost nici victime în rândul civililor, adică răspunsul a fost unul proporțional într-adevăr, pentru că în momentul de față, inclusiv pentru Israel, ar fi complicat să deschidă un front cu Iranul. Pentru că Iranul totuși reprezintă altceva decât reprezintă o organizație teroristă. Plus că o invazie sau un război din acesta cu soldați pe teren este greu de imaginat, dată fiind distanța dintre cele două state. Sigur că am avut atacuri cu drone rachete, avioane performante, dar nu cu trupe la sol”, spune Ioana Constantin Bercean.

Israelul depinde de SUA

În opinia sa, Israelul depinde încă în foarte mare măsură de sprijinul pe care îl primește din partea Statelor Unite ale Americii.

„Sigur că aici Israelul depinde foarte mult de Statele Unite, ori Statele Unite cu siguranță nu doresc începerea unui nou război în Orientul Mijlociu, tocmai ce s-a retras din Afganistan în 2021 și este prevăzută retragerea tuturor trupelor militare din Irak până cel mai târziu în 2026. Iar acestea sunt prerogative sau strategii pe care și le asumă atât administrația democrată cât și cea republicană. Adică, strategia externă din Orientul Mijlociu va rămâne aceeași și în mandatul lui Trump”, adaugă experta.

Ea aminștește și că Donald Trump a încercat și a reușit să-și creeze imaginea unui președinte care nu a angajat Statele Unite ale Americii în niciun război și crede că va continua aceeași politică.

De ce un război SUA - Iran e foarte puțin probabil

„A fost, e adevărat, eliminarea lui Qasem Soleimani (n.r. - generalul iranian din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice și comandantul Forțelor Quds, asasinat în timpul primului mandat al lui Trump), dar nici atunci nu s-a agravat situația și s-a evitat începerea unui război. Într-un război cu Iranul, sigur că asta avertizează toți analiștii militari, până la urmă, sigur că Statele Unite sunt avantajate din toate punctele de vedere, economic, logistic, tehnic, tehnologic. Totuși, un război cu Iranul ar consuma foarte multe resurse și militare și financiare, iar pentru americani , pentru Trump dacă vreți, nu ar fi o strategie externă care să îi asigure un anume soi de continuitate, atâta vreme cât Statele Unite sunt îndreaptate mai degrabă spre o competiție cu China pentru influența globală și economică și tehnologică. Americanii realizează că în ultimii ani China vine din spate, nu este încă la nivelul SUA, dar trendul este ascendent și atunci implicarea sau reținerea unor resurse de acest nivel într-un război cu Iranul, care, repet, nu ar aduce niciun avantaj Statelor Unite, este contraintuitiv și nu ar fi deloc în interesul Washingtonului”, explică ea.

Pe de altă parte, niciuna dintre părțile implicate nu se pot culca pe o ureche și nimeni nu poate decreta că un război de amploare în Orientul Mijlociu e imposibil.

„Orientul Mijlociu a fost considerat întotdeauna un focar de mișcări care, sigur, la un moment dat pot genera anumite evenimente să le spunem neanticipate sau mai greu de prevăzut. Dar acestea s-ar putea să vină mai degrabă fie pe fondul unor erori diplomatice, a unor neatenții, adică nicidecum nu ar veni pe fundalul a ceea ce noi vedem, mă refer la aceste atacuri și contraatacuri între Iran și Israel, care sunt anunțate fie cu trei zile, fie cu 24 de ore înainte. Iar toate aceste semnale, sigur, ne indică nouă că există un anumit tip de reținere atât dinspre Israel cât și dinspre Iran. Pentru că niciunul dintre cele două state nu are interesul de a porni un război, un război colectiv sau un război regional, care ulterior să se internaționalizeze”, adaugă Ioana Constantin Bercean.

La ce să ne așteptăm

În următoarea perioadă, mai spune ea, este foarte probabil să asistăm din când în când la declarații războinice dinspre cele două mari tabere.

„Sigur că avem o strategie politică a premierul Netanyahu, sigur că dinspre ambele capitale o să vedem, o să înceapă și o să reînceapă cu discursuri inflamate și inflamatorii, dar puține dintre amenințările făcute vor fi puse în practică. Și premierul Netanyahu știe că fără sprijinul militar, tehnologic și financiar asigurat de Statele Unite nu poate duce un război de lungă durată, de anduranță, de război de atriție, așa este el numit, cu Iranul. Pe de altă parte și în Iran, sigur, chiar dacă populația este nemulțumită de actuala conducere în momentul în care ar fi vorba despre un război ar pune mâna pe arme. Ar fi la fel ca în momentul în care Saddam Hussein a atacat Iranul și toată populația iraniană, indiferent că erau republicani, monarhiști sau susținători ai noului regim, s-au mobilizat în jurul ideii de a-și apăra până la urmă țara. Deci, cam astea ar fi coordonatele care se văd cu ochiul liber”, subliniază experta.

Ea spune că deși aparent Israelul și Iranul nu comunică direct, o fac în permanență, prin intermediari. De altfel, în acest caz au loc non stop negocieri departe de ochii curioși ai presei și a marilor agenții de presă. La fel cum micile acțiuni războinice reciproce între Israel și Iran seamănă cu cutremurele de intensitate redusă care previn acumularea de tenisiuni ce ar putea da altfel cutremure catastrofale, aceste discuții au rolul de a clarifica anumite poziții și de a se asigura că niciuna dintre cele două părți nu va escalada periculos. Mai mult, la fel cum Statele Unite nu vor un război catastrofal în Orientul Mijlociu, nici China și nici Federația Rusă sau Turcia nu ar fi deloc avantajate.

„Acum, desigur că mai există și tot felul de negocieri în spatele cortinei despre care, sau despre unele, aflăm puțin mai târziu, despre altele nu aflăm niciodată, dar putem vedea că nu există niciun interes din acesta global, cel puțin din partea marilor puteri, ca acum să se inflameze și Orientul. Doar un accident, un punct de inflexiune sau mai rău, o lebădă neagră, ar veni pe fondul unor neînțelegeri, unei lipse de cooperare, iar noi nu suntem încă în scenariul acesta”, dă asigurări Ioana Constantin Bercean.

Dilema lui Trump

Pe de altă parte, chiar dacă în timpul primului său mandat, Donald Trump a sprijinit poate mai mult ca orice alt președinte Israelul, culminând cu recunoașterea Ierusalimului drept capitală, la recunoașterea suveranității asupra înălțimilor Golan, administrația sa a căutat în permanență un anumit echilibru, iar pentru acest lucru a insitat în plan diplomatic pentru ca Israelul și țările arabe din zonă să semneze așa-numitele acorduri Abrahamice. Acum, anticipează ea, la fel ca și Joe Biden, Trump va evita cel mai probabil să recunoască anexarea de către Israel a unor părți importante din Cisiordania, așa cum ar dori Guvernul de la Tel Aviv.

„Nu doar adminsitrația Trump se confruntă cu această problemă, dar cred că America va evita în continuare să recunoască anexarea acelor teritorii care au fost deja ocupate de coloniștii israelieni. Dacă Trump ar accepta asta, ar însemna nu numai să încalce rezoluțiile ONU, dar și să strice relațiile cu țările arabe moderate. Și Donald Trump știe că Statele Unite au nevoie de relații bune cu state ca Iordania, cu care colaborează excelent, Arabia Saudită sau Egipt, așa că e foarte puțin probabil ca administrația Trump să se complice și să-și dea alte bătăi de cap în acest sens. De fapt, chiar dacă Trump nu va susține ideea celor două state, atât de mult dorită de lumea arabă, el sau specialiștii care îl consiliază vor avea tot interesul să întărească relațiile cu anumite state arabe. Iar SUA ar avea interesul de a readuce la masa negocierilor Israelul și statele arabe, pentru că acordurile Abrahams, încheiate în timpul primului mandat Trump, ar trebui rediscutate și întărite, într-o formă nouă, pentru a asigura securitatea statului evreu și implicit echilibrul în întreaga regiune și reducerea tensiunilor. Și cum spuneam, negocieri, discuții din acestea, de tipul back-chanel au loc în permanență”, mai afirmă Ioana Constantin Bercean.