Preţurile producţiei industriale au crescut mai mult în România decât în UE, în luna august

Preţurile producţiei industriale au crescut mai mult în România decât în UE, în luna august

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna august 2021, comparativ cu luna iulie 2021, o creştere de 1,1% în Uniunea Europeană (UE) şi zona euro, în timp ce în România au înregistrat un avans de 1,5%, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în majoritatea statelor membre UE de la o lună la alta, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Bulgaria (4,2%), Danemarca (3,1%) şi Letonia (2,6%). Singurele ţări unde preţurile producţiei industriale au scăzut, în august comparativ cu iulie, au fost Irlanda (minus 4,1%) şi Malta (minus 0,1%).

Eurostat precizează că în august preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate de un avans de 2,1% în cazul preţurilor la energie, urmat de un avans de 1,4% al preţurilor la bunuri intermediare. Creşterea de 1,1% a preţurilor producţiei industriale în luna august vine după un avans de 2,5% înregistrat în luna iulie, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro.

În ritm anual, august 2021 comparativ cu luna august 2020, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 17,3%. Comparativ, în zona euro preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 13,4% în ritm anual iar în Uniunea Europeană au înregistrat un avans de 13,5%. Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale au crescut în toate ţările membre UE, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (54,8%), Belgia (23,9%) şi Danemarca (23,8%).

Preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate de un avans de 31,2% în ritm anual al preţurilor în sectorul energiei şi un avans de 14,7% al preţurilor pentru bunurile intermediare.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 15,9%, în august 2021 faţă de aceeaşi lună a anului trecut. De asemenea, în luna august 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,5% faţă de luna iulie 2021. Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 1,5% în august faţă de iulie 2021, respectiv de 17,39% în comparaţie cu luna august a anului trecut. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...