Prețurile incredibile cu care se vând casele vechi dintr-un mic oraș al României. Unele nu au nici măcar geamuri

Prețurile incredibile cu care se vând casele vechi dintr-un mic oraș al României. Unele nu au nici măcar geamuri

Un anunț postat pe un site de imobiliare prezintă o casă cu trei camere în satul Copșa Mare, județul Sibiu, care necesită foarte multiple modernizări, la prețul de 125 de mii de euro. Specialiștii spun că oferta este redusă și sunt șanse că prețurile să crească și mai mult în viitor.

Casă, scoasă la vânzare cu 125.000 de euro FOTO: sothebysrealty.com

Casă, scoasă la vânzare cu 125.000 de euro FOTO: sothebysrealty.com

Din imagini se observă o casă veche, degradată, la unele camere fără geamuri și pereți. Acoperișul pare și el foarte uzat.

„Poate că privirea vede azi pereți jupuiți de glet și viață, dar ce groși sunt, cum știu să țină la distanță frigul iarna și căldura vara. Canaturile ușilor sunt porți spre altă lume, una pe care, dacă alegi să o vezi prin deschizătura ferestrelor de casă săsească, e ordonată, clară și cuminte. Fațada îi stă dreaptă, mândră, așa cum știau să stea generațiile vechi de oameni și case”, se precizează în anunțul agenției imobiliare.

Potrivit presei locale, alte site-uri de anunțuri prezintă case în municipiul Sibiu la prețuri ce depășesc 200-300 de mii de euro în zone precum Lazaret. Un exemplu, pentru o casă de 89 mp, în zona „bazinului de apă”, în câmp, se cer 178.000 de euro. Pentru o alta, în Tălmaciu, de 200 mp se cer 329.000 de euro. Iar o casă veche, nemodernizată, de 155 mp, lângă Parcul Sub Arini e scoasă la vânzare la prețul de 388.000 de euro.

Prețurile sunt în creștere, în municipiul Sibiu, dar și în județ, spune Ionel Oglan, administratorul unei agenției imobiliare, pentru Turnul Sfatului.

„Depinde de case, pentru că avem case înșiruite și duplex-uri, cât și case individuale. La cele individuale a crescut mult prețul, dar trebuie văzut și de cât timp stau pe piață. La duplex-uri nu am simțit o creștere de preț, ci mai degrabă o oferta slabă, sunt puține la vânzare”, spune Ionel Oglan.

Potrivit acestuia, o casă stă mult timp afișată până să-și găsească un cumpărător și că prețurile sunt artificial crescute și din cauza proprietarilor de case mai vechi, care decid să crească prețul atunci când vând cu cât se vând imobilele nou construite.

„Ținând cont că oferta este redusă, sunt șanse că prețurile să mai crească și în viitor, în special la dezvoltatori, pentru că și materialele de construcții se vor scumpi. (...)Totul se raportează la cerere și oferta până la urmă”, mai adaugă agentul imobiliar.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 ALERTĂ Bank of America, raport care dă fiori despre România

2 Export de prostie la kil / Șoșoacă a fost în Venezuela pentru Maduro, dar s-a întâlnit cu actorul Fernando Carrillo din telenovela Rosalinda...

3 Cam personaje ca ăsta par a fi „rușii” din spatele lui Georgescu, mai degrabă...

4 Traian Băsescu / „Europa trebuie să înțeleagă 4 lucruri”

5 Actrița Mona Pricopi / „Până și cățelul doamnei Morgenstern, răposatul, era talentat și juca in spectacolele noastre și locuia in teatru”