Prețurile apartamentelor din Capitală, în creștere cu 3% pe fondul infuziei de lichidități din piața monetară (analiză)
Epuizarea fondurilor pentru programul Prima Casa, infuzia de lichidități din piața monetară și dobânzile în scădere la creditele în lei au avut ca efect intensificarea cererii pe piața imobiliară și, implicit, o creștere vizibilă a prețurilor în Capitală cu până la 3%, conform unei analize realizate de un site de specialitate, remis, miercuri, AGERPRES.
Analiza efectuată a fixat valoarea medie de cumpărare a unui apartament cu patru camere la aproximativ 107.000 euro în octombrie, apartament care luna precedentă a costat 103.200 euro, iar în octombrie 2013 — 102.750 euro. În cazul garsonierelor, prețul a atins 34.756 euro, în scădere față de luna precedentă (34.902 euro), dar și față de prețul obținut la vânzare în octombrie 2013 (35.818 euro). Apartamentele de două și trei camere s-au vândut în octombrie cu aproximativ 53.500 euro, respectiv 76.500 euro, în urcare față de luna precedentă, când un apartament de două camere se vindea cu 52.850 euro, iar unul de trei camere cu 75.000 euro. Prețurile sunt totuși în scădere față de cele din octombrie 2013, atunci când un apartament de două camere ajungea la 56.268 euro, iar unul de trei camere la 79.000 euro.
Conform statisticilor, cele mai mari prețuri medii plătite de cumpărători s-au înregistrat în sectorul 1 — 72.100 euro pentru un apartament cu două camere, în vreme ce în sectorul 6, prețul nu a sărit de 46.000 euro. Pe locul secund ca preț mediu de vânzare se situează sectorul 3, acolo unde un apartament cu două camere a fost cumpărat cu 60.161 euro.
Localizarea locuinței este un criteriu important pentru cumpărători, prețul mediu plătit la cumpărarea unui apartament cu două camere în sectorul 1 fiind aproape la fel de mare ca al unuia cu trei camere în sectoarele 4 (74.300 euro) sau 5 (73.800 euro).
În ceea ce privește compartimentarea locuințelor, prețurile pentru locuințele decomandate cresc proporțional cu numărul de camere. Astfel, diferența de preț la vânzarea unui apartament cu două camere este de aproximativ 4.500 euro în favoarea celui decomandat, în timp ce pentru un apartament cu 4 camere, diferența ajunge la 22.000 euro. Același fenomen a avut loc și la capitolul confort, acolo unde cei care au optat pentru Confort Lux au plătit sume de bani considerabil mai mari, cu cât s-au orientat mai mult către apartamente cu un număr crescut de camere.
Până la sfârșitul lui 2014, începutul lui 2015, reprezentanții site-ului anticipează o scădere a numărului de tranzacții, lucru obișnuit pentru lunile de iarnă, fapt care este posibil să conducă la o revenire a prețurilor pe un trend descendent, chiar dacă băncile se vor întrece în acordarea de credite ipotecare pentru populație.
AGERPRES