Preţul mediu al chiriilor din Capitală a început să crească în al treilea trimestru al anului (analiză)

Preţul mediu al chiriilor din Capitală a început să crească în al treilea trimestru al anului (analiză)

Preţul mediu al chiriilor din Capitală a început să crească, în trimestrul trei al anului 2021, după mai bine de un an şi jumătate de scădere constantă, cauzată de pandemia de coronavirus, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă imobiliară.

Astfel, chiriile pentru apartamentele de două camere sunt mai mari cu 14% în al treilea trimestru din 2021, faţă de al doilea trimestru, iar cele pentru trei camere, cu 8%.

"Cererea pe partea de închirieri şi-a mai revenit în ultimele două luni, din discuţiile avute cu agenţii imobiliari. Principalul motiv este redeschiderea cursurilor offline din cadrul universităţilor din Bucureşti, de la 1 octombrie. În mod tradiţional, în ultima lună de vară şi prima de toamnă, studenţii încep să caute chirii în marile oraşe, deci pare că, încet, încet, revenim la normalitatea de dinainte de pandemie", a afirmat Cristian Nicola, CEO Investpoint.

Din analiza Investpoint, reiese că preţul chiriilor din Bucureşti, în T3 2021, este încă la o diferenţă considerabilă, în minus, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2019, înainte de începerea crizei sanitare - 22%. Apartamentele de două şi trei camere, se închiriau, în medie, cu 410 euro, respectiv 570 euro, în urmă cu doi ani, faţă de 320 euro, respectiv 420 euro, în prezent.

Potrivit analizei, centrul (Victoriei, Romană, Unirii, Universitate) rămâne cea mai scumpă zonă din Capitală, din punct de vedere al chiriilor, urmat de zona de Nord. La polul opus se află localităţile de lângă Bucureşti, precum Chiajna-Roşu şi Popeşti-Leordeni.

"Preţul mare al chiriilor din centru este dat de distanţa mică faţă de staţiile de metrou şi alte mijloace de transport în comun, faţă de unităţile de învăţământ superior, de magazine, Centrul Vechi ş.a.m.d. Adică principalele atribute pe care le caută studenţii şi tinerii, în general. Zonele din afara oraşului nu au aceste avantaje, însă, compensează printr-un număr mai mare de locuinţe noi, mai mult spaţiu verde şi linişte, fiind mai degrabă potrivite pentru familii", completează Cristian Nicola, CEO Investpoint.

Investpoint este o companie de consultanţă în domeniul imobiliar, cu o echipă formată din specialişti cu o vastă experienţă de lucru. Investpoint oferă servicii precum: tranzacţii imobiliare specializate, evaluări imobiliare şi de afaceri, studii de fezabilitate şi dezvoltare, consultanţă în analiza de cashflow şi investiţii imobiliare. Cristian Nicola, fondatorul şi CEO-ul Investpoint, activează în sectorul imobiliar încă din 2007, iar din 2016 este lector în cadrul ANEVAR. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!