Preţul materialelor de construcţie a crescut în medie, în ultima jumătate de an, cu 60% până la 80%
Preţul materialelor de construcţie a crescut în medie, în ultima jumătate de an, cu procente cuprinse între 60% și 80% – au spus astăzi reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții. Motivele sunt criza materiilor prime și creșterea foarte mare a prețurilor la gaz, energie electrică, asigurări și combustibil. Au fost identificate și câteva soluții pe care Federația le propune. Despre ele ne vorbește vicepreședintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, Irinel Gheorghe.
Irinel Gheorghe: Din punctul de vedere al producătorilor de materiale de construcții, riscul ar fi ca anumite materiale să plece la export pentru că sunt deja țări în Uniunea Europeană în care programul PNRR funcționează și care au nevoie de materiale de construcții. O primă măsură cred că ar fi totuși o blocare a exporturilor de materiale de construcții din România. Ar mai putea fi un lucru pe care statul ar putea să îl facă, acela să intervină cumva pe prețul combustibilului. Vedem că toată această isterie, creată artificial sau nu, chiar săptămâna trecută am avut acest exemplu, prețul nu a rămas pe loc, ci a crescut la pompă cu un leu, un leu jumate.
Realizator: Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor Societăților din Construcții au mai spus că se confruntă și cu un deficit major de forță de muncă în domeniu, iar dacă autoritățile vor elimina facilitățile oferite lucrătorilor din construcții, nu vor mai avea muncitori, mai ales că în anumite țări din Europa salariile oferite în acest domeniu au crescut substanțial./lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie
Sursa: rador.ro