Președinții Putin și Obama au convenit să coopereze pentru implementarea acordului referitor la Siria, anunță Kremlinul
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Barack Obama au convenit, într-o convorbire telefonică purtată duminică, să intensifice cooperarea diplomatică și sub alte forme în vederea punerii în aplicare a acordului de la Munchen cu privire la Siria, a informat Kremlinul într-un comunicat citat de Reuters.
Marile puteri au convenit vineri asupra unei "încetări temporare a ostilităților" în Siria, ce ar urma să înceapă în termen de o săptămână.
Potrivit Kremlinului, ce doi lideri au dat o "apreciere pozitivă" discuțiilor cu privire la Siria din 11-12 februarie de la Munchen.
"În particular, a fost exprimat sprijinul pentru eforturile vizând două ținte: încetarea focului și aspectele umanitare", a indicat Kremlinul.
Conform președinției ruse, în timpul discuțiilor a fost subliniată necesitatea stabilirii de contacte strânse de lucru între ministerele apărării rus și american, ceea ce le-ar permite "să lupte cu succes împotriva Statului islamic și a altor organizații teroriste".
Tot potrivit Kremlinului, președintele Putin a discutat cu liderul de la Casa Albă despre importanța creării unui front unit antiterorist.
În cursul convorbirii, cei doi președinți au abordat și situația din Ucraina, mai precizează comunicatul Moscovei.AGERPRES