Preşedinţie: Orice fel de speculaţii privind eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu - neadevărate

Preşedinţie: Orice fel de speculaţii privind eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu - neadevărate

Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a avut o discuţie tehnică, fără implicarea Instituţiei preşedintelui României, cu judecătoru l Petre Lăzăroiu despre solicitarea asociaţiei civice VeDem Just, precizează vineri Administraţia Prezidenţială, subliniind că orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra magistratului sunt complet neadevărate şi nefondate.

"Consilierul prezidenţial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie, cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti pentru a-i înmâna acestuia două cărţi de specialitate pe zona dreptului financiar. (...) A avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel Instituţia preşedintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate şi nefondate orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu", arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în aceste zile, consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă pentru că desfăşoară activităţi didactice. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor