Președinție: Managerul Spitalului "G. Alexandrescu" a propus decorarea unor cadre medicale, printre care și dr. Rusu
Administrația Prezidențială precizează că managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Dan Mircea Enescu, a propus decorarea de către președintele Klaus Iohannis a medicului Florin Dumitru Cătălin Rusu.
Precizarea Departamentului de comunicare al Administrației Prezidențiale vine ca urmare a informațiilor publicate în mass-media referitoare la decorarea doctorului Florin Dumitru Cătălin Rusu, șef Secție clinică anestezie și terapie intensivă de la Spitalul clinic de urgență pentru copii "Grigore Alexandrescu" din București.
Potrivit sursei citate, Spitalul "Grigore Alexandrescu" a fost premiat de curând la Londra drept cel mai bun spital regional iar managerul spitalului, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, a primit distincția de manager al anului din partea Europe Bussiness Assembly din Marea Britanie.
"În acest context, Administrația Prezidențială a propus acordarea unei decorații domnului Dan Mircea Enescu. Domnia sa a considerat că realizările spitalului sunt însă rodul muncii de echipă și a propus spre decorare mai multe cadre medicale, printre care și domnul doctor Florin Dumitru Cătălin Rusu", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Președintele Iohannis a semnat luni decretul de decorare a mai multor medici și cadre medicale de la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Astfel, șeful statului i-a acordat Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler lui Florin Dumitru Cătălin Rusu.
Medicul a fost reținut în 2013 iar apoi a fost cercetat în libertate pentru luare de mită.
AGERPRES