Preşedinţie: Alexandra-Maria Bocşe - numită consilier de stat la Departamentul Climă şi Sustenabilitate
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de numire a Alexandrei-Maria Bocşe în funcţia de consilier de stat la Departamentul Climă şi Sustenabilitate în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Alexandra-Maria Bocşe îşi va prelua funcţia de marţi.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, noua consilieră a absolvit un doctorat în Politică şi Studii Internaţionale la Universitatea din Cambridge, în 2017, printre primii din an. A beneficiat de o bursă de excelenţă academică de la Trinity College Cambridge în timpul doctoratului.
Portofoliul său de cercetare şi analiză include diverse publicaţii de politici publice şi academice în jurnale de top în domeniile climei şi energiei: Climate Policy, International Environmental Agreements: Politics, Law and Economics and Energy Research and Social Science sau Relaţii Internaţionale: Geopolitics, European Security. De asemenea, a scris o carte despre reţelele internaţionale de politici energetice şi de mediu, care va fi publicată de Palgrave Macmillan în toamna acestui an.
Departamentul Climă şi Sustenabilitate este structura Administraţiei Prezidenţiale care oferă preşedintelui României informaţii şi analize cu privire la evoluţiile naţionale şi internaţionale din domeniul schimbărilor climatice şi sustenabilităţii. Departamentul facilitează dialogul şi cooperarea Administraţiei Prezidenţiale cu instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, entităţi private, instituţii de învăţământ superior şi institute de cercetare, active atât la nivel intern, cât şi internaţional, pentru a optimiza răspunsul României la schimbările climatice şi a creşte vizibilitatea României ca actor implicat în gestionarea schimbărilor climatice. AGERPRES