Preşedintelui bielorus i s-a făcut rău în timpul defilării de la Moscova. Nu a mai rămas la dineul lui Putin

Preşedintelui bielorus i s-a făcut rău în timpul defilării de la Moscova. Nu a mai rămas la dineul lui Putin

Preşedintelui bielorus Aleksandr Lukaşenko i s-a făcut rău în timpul paradei militare din Piaţa Roşie, marţi, la Moscova, cu ocazia Zilei victoriei asupra Germaniei naziste, relatează media din Ucraina, potrivit Agerpres.

 Aleksandr Lukaşenko. FOTO Captură video Twitter Nexta

Aleksandr Lukaşenko. FOTO Captură video Twitter Nexta

Lukaşenko a acuzat o stare de rău în timpul paradeila care a asistat împreună cu liderii celor cinci foste republicii sovietice din Asia Centrală şi cu premierul armean, potrivit Unian şi TSN şi portalului bielorus de opoziţie Charter97%.

Lukaşenko a renunțat la dineul lui Putin

Preşedintele bielorus, un aliat apropiat al lui Putin, nu a mai rămas la dineul festiv oferit de preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, într-o rară încălcare a acestei cutume, el revenind de urgenţă la Minsk.

Apariţia lui Lukaşenko - care părea obosit şi oarecum nesigur pe picioare, iar la mâna dreaptă se vedea că are un bandaj - a stârnit speculaţii în spaţiul virtual cu privire la starea sa de sănătate, deşi, în rest, liderul bielorus nu a arătat semne evidente de boală, potrivit Reuters.

În imaginile video de la eveniment, preşedintele bielorus (68 de ani) apare discutând cu Putin şi cu ofiţeri superiori ai armatei după parada anuală din Piaţa Roşie, apoi luând un lift până la Mormântul Soldatului Necunoscut din apropiere, în timp ce Putin a mers până acolo cu liderii celor cinci ţări din Asia Centrală şi cu premierul armean.

Lukaşenko s-a alăturat apoi celorlalţi pentru a depune flori la mormântul de lângă Kremlin, la doar aproximativ 300 de metri de locul unde mai devreme urmărise parada care a marcat aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în 1945.

⚡️ Lukashenka was unable to deliver a speech at the Victory Day in Minsk due to his health condition.Defense Minister Khrenin speaks instead. This happens for the first time. pic.twitter.com/6WrQyZyHig

— NEXTA (@nexta_tv) May 9, 2023

Lukaşenko a apărut doar la două evenimente publice în ultimele două săptămâni, iar la unul dintre ele vocea sa era răguşită. Autorităţile bieloruse nu au făcut nicio declaraţie cu privire la starea de sănătate a acestuia.

Portalul bielorus Charter97% precizează că Lukaşenko sosise în ajun deja bolnav la Moscova pentru a participa la festivităţile dedicate zilei de 9 mai, iar pe 5 mai, într-o reuniune cu subalternii săi la Minsk, Lukaşenko părea foarte răguşit şi abia dacă vorbea.

Este posibil ca bandajul să fi acoperit urmele lăsate de un cateter

Surse bieloruse din opoziţie, citate de unele publicații ucrainene, presupun că este posibil ca bandajul să fi acoperit urmele lăsate de un cateter prin care s-ar putea să-i fi fost administrate injecţii.

Într-una din imaginile difuzate de media de stat ruse se vede cum preşedintele bielorus este preluat de membri ai Serviciului de protecţie şi pază al preşedinţiei ruse (FSO) şi urcat într-o maşină electrică, notează Unian.

Contului rusesc „BRIEF" de pe reţeaua Telegram, citat de jurnalistul ucrainean Denis Kazanski, spune că preşedintelui bielorus i s-a făcut rău după paradă şi i-a fost pusă la dispoziţie o echipă de medici, iar în drumul spre aeroportul din Moscova, în convoiul preşedintelui bielorus se putea vedea o ambulanţă, potrivit canalului de televiziune ucrainean TSN.

„Şi-a anulat toate întâlnirile, este sub perfuzie", scrie „BRIEF".

Potrivit TSN, Lukaşenko se simte rău de o săptămână, însă a sosit la Moscova la rugămintea personală a lui Vladimir Putin, conform postului de televiziune citat.

Preşedintele rus a mai fost însoţit la parada din Piaţa Roşie de preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, de premierul armean Nikol Pashinyan, de preşedintele tadjik Emomali Rahmon, de preşedintele kârgâz Sadâr Japarov şi de preşedintele uzbec Şavkat Mirzoiev.

Putin a promis ruşilor, la paradă, o „victorie” în „războiul” din Ucraina, despre care susţine că este orchestrat de Occident pentru a distruge Rusia, făcând o paralelă cu cel de-al Doilea Război Mondial, în ziua în care se celebrează 78 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Civilizaţia este din nou într-un moment de cotitură. Un război a fost lansat împotriva patriei noastre”, a spus preşedintele rus din emblematica Piaţă Roşie din Moscova, în faţa câtorva mii de soldaţi, a elitei politice ruse şi a câtorva lideri din fostele ţări ale URSS.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”