Președintele Ucrainei promite să 'recucerească întregul Donbas'

Președintele Ucrainei promite să 'recucerească întregul Donbas'

Autoritățile ucrainene vor încerca în curând să recâștige controlul asupra întregului Donbas - zonă minieră din estul Ucrainei, incluzând regiunile Donețk și Lugansk, cele două fiefuri ale separatiștilor proruși - a declarat duminică președintele ucrainean Petro Poroșenko, într-un discurs susținut în Piața Independenței (Maidan Nezaliojnosti) din Kiev, la finalul unui marș de comemorare a victimelor atacului de la Volnovaha, unde o rachetă a lovit marți un autobuz, ucigând 13 civili, relatează Unian și RIA Novosti.

Referindu-se la acțiunea militară de pe aeroportul Donețk, Poroșenko a făcut apel la 'renașterea' Donbasului. 

'Nu vom ceda nicio palmă de pământ ucrainean. Noi vom recuceri Donbasul, vom renaște ucrainitatea în Donbas, vom demonstra că un alt factor crucial în victoria noastră este unitatea poporului nostru', a subliniat președintele Poroșenko

Marșuri de comemorare a victimelor de la Volnovaha s-au desfășurat duminică nu doar la Kiev, ci și în alte orașe ucrainene, precum și în comunitățile de ucraineni din străinătate.

Iuri Biriukov, unul din consilierii lui Poroșenko, a declarat duminică dimineață că unitățile ucrainene dislocate la nord de Donețk au deschis, la ordin, foc masiv asupra pozițiilor rebelilor. Multe din aceste poziții se află însă chiar în zone rezidențiale, după cum a relatat presa ucraineană.

Comandamentul forțelor ucrainene a decis lansarea unei ofensive pentru preluarea controlului aeroportului și revenirea la vechile poziții, a indicat, la rândul său, Aleksei Lîsenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru securitatea națională și apărare, recunoscând astfel că rebelii au câștigat teren pe aeroport în ultimele zile. Însă după luptele crâncene din ultimele 24 de ore, partea ucraineană pare să controleze din nou aeroportul din Donețk sau ceea ce a mai rămas din el, în timp ce insurgenții susțin contrariul. Forțele ucrainene au 'reușit să curețe aproape complet teritoriul aeroportului', a afirmat purtătorul de cuvânt citat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen