Preşedintele Ucrainei a semnat legea care obligă Biserica Ortodoxă susţinută de Moscova să-şi schimbe denumirea

Preşedintele Ucrainei a semnat legea care obligă Biserica Ortodoxă susţinută de Moscova să-şi schimbe denumirea

Preşedintele Ucrainei a semnat sâmbătă legea prin care i se cere Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-şi modifice denumirea pentru a arăta în mod explicit afilierea ei la Rusia şi la Patriarhia Moscovei, informează Unian şi dpa.

Parlamentarii ucraineni au votat joi această lege care ar putea obliga Biserica susţinută de Moscova în Ucraina să adauge la denumirea sa termenul ''rusă'', numindu-se astfel 'Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina', lege ce are drept scop diminuarea influenţei preoţilor pe care autorităţile de la Kiev îi consideră drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Ucraina a înfiinţat la sfârşitul săptămânii trecute o nouă Biserică Ortodoxă, independentă de Moscova, pentru care liderii ucraineni au militat de la destrămarea fostei URSS în 1991 şi despre care Kievul afirmă că reprezintă un pas vital pentru a contracara amestecul Rusiei în treburile sale. Astfel, reprezentanţii confesiunilor ortodoxe din Ucraina s-au reunit sâmbăta trecută cu ocazia unui "Conciliu de Reunificare" pentru a crea o biserică independentă de tutela religioasă rusească, în absenţa notabilă a ramurii loiale Moscovei. Conciliul a pus în aplicare decizia istorică a Patriarhiei de la Constantinopol, luată la jumătatea lunii octombrie, de a recunoaşte o Biserică Ortodoxă independentă în Ucraina, punând capăt unei perioade de 332 de ani de tutelă religioasă a Moscovei.

Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) a făcut vineri apel la preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să opună un veto în cazul legii, pe care o consideră discriminatorie şi care ''ar putea duce la consecinţe imprevizibile în societate''.

Demersul Kievului a înfuriat Moscova şi l-a determinat pe preşedintele rus Vladimir Putin să avertizeze, în conferinţa sa de presă anuală, în legătură cu o posibilă vărsare de sânge. Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-au prăbuşit după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”