Preşedintele Trump anunţă că va numi rapid un nou judecător la Curtea Supremă a SUA
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că va numi foarte curând un nou judecător la Curtea Supremă a SUA, pe locul rămas vacant după decesul magistratei liberale Ruth Bader Ginsburg, transmite Reuters.
'Am ajuns în această funcţie de putere şi importantă pentru a lua decizii pentru poporul care ne-a ales cu atâta mândrie, iar una din cele mai importante puteri a fost considerată de multă vreme selectarea Judecătorilor Curţii Supreme a Statelor Unite. Avem această obligaţie, fără întârziere!', a scris Trump pe Twitter.
Ginsburg a decedat vineri, la vârsta de 87 de ani, după 27 de ani în funcţie la instanţa supremă.
Trump, aflat în campanie electorală pentru realegere la scrutinul din 3 noiembrie, are ocazia de a întări majoritatea Curţii Supreme la şase conservatori faţă de numai trei liberali.
Democraţii resimt încă refuzul Senatului de a audia un candidat la Curtea Supremă propus de fostul preşedinte Barack Obama. Acesta l-a nominalizat în 2016 pe Merrick Garland, după decesul judecătorului conservator Antonin Scalia cu zece luni înaintea alegerilor prezidenţiale. Republicanii, majoritari în Senat, au susţinut atunci că nu trebuie iniţiată procedura de validare într-un an electoral. Acum, situaţia s-a inversat. AGERPRES