Preşedintele SRR şi fostul ocupant al funcţiei, găsiţi în conflict de interese. Miculescu şi Andras vor contesta în instanţă decizia ANI

Preşedintele SRR şi fostul ocupant al funcţiei, găsiţi în conflict de interese. Miculescu şi Andras vor contesta în instanţă decizia ANI

Preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ovidiu Miculescu, şi predecesorul său, Demeter Andras Istvan, au fost găsiţi de ANI în conflict de interese în materie administrativă, pentru că şi-au semnat propriul ordin de numire în funcţia de coordonator al unui proiect cu fonduri UE.

Ovidiu Miculescu, preşedintele SRR (Imagine: Radu Nema/ Mediafax Foto)

UPDATE 18:06 Ovidiu Miculescu şi Demeter Andras spun că vor contesta în instanţă decizia ANI

Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, şi predecesorul său, Demeter Andras, care au fost găsiţi de ANI în conflict de interese în materie administrativă, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că vor contesta decizia în instanţă.

Ovidiu Miculescu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu a fost înştiinţat de decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), pe care o consideră "un alt gest de hărţuire".

"Nu m-au înştiinţat şi este un alt gest de hărţuire pe care-l vom regla în instanţă, numai că de data aceasta cei care au generat povestea asta vor trebui să răspundă şi ei la rândul lor", a spus Ovidiu Miculescu.

El a precizat că proiectul invocat de ANI în decizia sa "a fost unul de succes, absolut legal şi funcţional şi verificat de absolut toate organismele cu competenţe în acest domeniu".

La rândul său, contactat miercuri de MEDIAFAX, Demeter Andras a spus că va contesta decizia ANI în instanţă. "Voi face contestaţie în instanţă, pentru că interpretarea lor este forţată", a spus Demeter Andras.

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Miculescu Ovidiu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, şi Demeter Andras Istvan, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, întrucât, în calitatea lor de Preşedinte - Director general al SRR, şi-au semnat propriul ordin de numire în funcţia de coordonator instituţional în cadrul unui proiect derulat de SRR şi finanţat din fonduri europene", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Referitor la Miculescu, ANI precizează că acesta, în calitatea sa de preşedinte-director general al SRR, a semnat propriul ordin de numire în funcţia de coordonator instituţional în cadrul Proiectului POSDRU/62/S/31209 "ACCES - Formarea profesională continuă, calificare / recalificare - Garanţia succesului pe piaţa muncii pentru angajaţi" (proiect finanţat din fonduri europene), începând cu 23 august 2012.

De asemenea, arată ANI, Demeter, în aceeaşi calitate, a semnat propriul ordin de numire în funcţia de coordonator instituţional în cadrul Proiectului POSDRU/62/S/31209 "ACCES - Formarea profesională continuă – calificare / recalificare - garanţia succesului pe piaţa muncii pentru angajaţi", începând cu 1 octombrie 2011.

"În urma activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului, Demeter Andras Istvan a obţinut un venit brut aproximativ de 190.000 lei, iar Miculescu Ovidiu, un venit net în cuantum de 42.710 lei", se mai precizează în comunicat.

ANI subliniază că, potrivit art. 99, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, membrilor consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune li se aplică dispoziţiile art. 72 şi regimul incompatibilităţilor pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat. Astfel, arată sursa citată, Miculescu şi Demeter au încălcat dispoziţiile potrivit cărora "persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora […] este obligată să nu emită un act administrativ […] care produce un folos material pentru sine […]".

Actualul şi fostul preşedinte de la SRR au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ei au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

În octombrie 2013, preşedintele-director general al SRR, Ovidiu Miculescu, a fost găsit incompatibil de către ANI, după ce a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în Societatea Română de Radiocomunicaţii, timp de doi ani.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”