Președintele sârb compară condițiile puse de UE cu ultimatumul de dinaintea Primului Război Mondial

Președintele sârb compară condițiile puse de UE cu ultimatumul de dinaintea Primului Război Mondial

Președintele Serbiei, Tomislav Nikolic, a comparat solicitările Uniunii Europene pentru aderarea țării sale la blocul comunitar cu ultimatumul dat de Imperiul Austro-Ungar înaintea Primului Război Mondial, transmite vineri agenția Reuters.

El s-a referit în mod special la o cerere ca guvernul sârb să-l informeze pe cel kosovar cu privire la finanțarea oferită de Belgrad organismelor sârbilor kosovari. 'După asasinatul de la Sarajevo, Imperiul Austro-Ungar a cerut ca inspectorii săi de poliție să investigheze crima, la fel cum i se cere astăzi Serbiei să raporteze către Pristina despre poliție și justiție', a apreciat șeful statului sârb.

Această remarcă, făcută joi în fața ziariștilor germani, survine după ce guvernul de la Belgrad a acuzat Germania că încearcă să modifice cadrul negocierilor pentru aderarea Serbiei la UE cu obiectivul de a determina guvernul sârb să facă mai multe concesii față de Kosovo.

Guvernul german a calificat acuzațiile drept 'nefondate', în timp de diplomați occidentali au afirmat că Serbiei i s-au solicitat puține lucruri pe lângă cele înscrise în acordul de reconciliere încheiat între Belgrad și Pristina cu ajutorul medierii UE.

Pe de altă parte, președintele Nikolic a convocat vineri ambasadorii acreditați la Belgrad pentru a protesta față de posibilitatea admiterii Kosovo în UNESCO. În timpul acestei întâlniri el a spus, printre altele, că admiterea Kosovo în respectiva organizație ar echivala cu 'punerea lupului paznic la oi'.

Pe de altă parte, această dispută alimentează la Belgrad atmosfera de criză politică, în timp ce premierul Aleksandar Vucic intenționează să determine convocarea alegerilor anticipate în încercarea de a-și reînnoi mandatul. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor