Preşedintele rus Vladimir Putin îşi consolidează relaţiile cu Bulgaria

Preşedintele rus Vladimir Putin îşi consolidează relaţiile cu Bulgaria

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a consolidat marţi relaţiile cu Bulgaria, în cadrul demersurilor sale de a construi canale de comunicare cu state abordabile din estul Uniunii Europene, în pofida tensiunilor cu blocul comunitar în ansamblul său, relatează dpa.

Vladimir Putin şi omologul său bulgar, Rumen Radev, au pus accentul pe rădăcinile slave comune ale celor două ţări, cu prilejul întâlnirii desfăşurate la Soci, pe litoralul rus al Mării Negre.

Rusia încearcă să se apropie de ţări din fostul bloc sovietic din estul Europei aflate în prezent în Uniunea Europeană, cum sunt Ungaria şi Slovacia, în condiţiile în care relaţiile sale cu Occidentul s-au deteriorat în ultimii ani pe fondul conflictului din Ucraina şi al acuzaţiilor privind presupuse ingerinţe ruse în alegeri. Sunt vizate în acest demers şi state candidate la UE din estul Europei - în special Serbia - , unde Rusia încearcă să-şi păstreze tradiţionala sferă de influenţă, notează dpa.

"Sărbătorim astăzi o zi foarte simbolică, cea de-a 140-a aniversare a eliberării Bulgariei şi victoria în războiul ruso-turc", i-a spus gazdei sale preşedintele bulgar.

Bulgaria a apărut pe harta Europei datorită victoriei ruse, a subliniat Radev, adăugând că scopul vizitei sale în Rusia constă în "restabilirea dialogului dintre cele două ţări la cel mai înalt nivel posibil".

Vladimir Putin a calificat întâlnirea cu omologul bulgar drept o oportunitate de întărire a relaţiilor economice şi şi-a exprimat încrederea în capacitatea celor două ţări de a creşte comerţul bilateral. Potrivit preşedintelui rus, deşi comerţul bilateral s-a intensificat anul trecut, "se poate face mai mult". El a precizat că la Moscova este aşteptată zilele următoare vizita premierului bulgar Boiko Borisov şi dialogul va continua cu acesta.

Conform unor surse diplomatice citate de publicaţia bulgară Dnevnik, vizita lui Borisov va avea loc cel mai probabil în perioada 30 mai - 1 iunie, adaugă BTA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!