Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. s-a întâlnit, la Conferinţa de Securitate de la München, cu Antony Blinken VIDEO
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat mai multe subiecte importante printre care şi provocările de securitate.
Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit la Conferinţa de Securitate de la München cu secretarul de stat american, Antony Blinken, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Chişinău.
"Suntem profund îngrijoraţi cu privire la unele dintre planurile pe care le-am văzut venind dinspre Rusia pentru a încerca să destabilizeze guvernul", a spus Blinken în cursul întâlnirii, citat de Reuters.
"Am vorbit despre provocările de securitate cu care ne confruntăm noi şi întreaga regiune, dar şi despre eforturile depuse de către autorităţile de la Chişinău pentru consolidarea statului de drept, modernizarea economiei şi asigurarea securităţii cetăţenilor noştri", a declarat la rândul său preşedinta Maia Sandu, scrie Agerpres.
Totodată, şefa statului moldovean a mulţumit Statelor Unite pentru asistenţa oferită. "Suntem recunoscători poporului american pentru contribuţia consecventă la dezvoltarea democraţiei, a instituţiilor publice şi pentru sprijinul pe care ni l-a oferit în aceste vremuri complicate pentru a deveni mai rezilienţi economic şi energetic, dar şi mai performanţi în domeniul securităţii", a subliniat Maia Sandu, citată în comunicat.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat luni Rusia că plănuieşte o lovitură de stat în ţară cu ajutorul unor cetăţeni instruiţi militar din Belarus, Serbia şi Muntenegru, care ar urma să desfăşoare acţiuni violente deghizate în proteste în Republica Moldova.
Sursa: adevarul.ro