Noi trăim într-o mare ipocrizie. Alegere de republică prezidențială și prerogative de republică parlamentară. Și apoi ne miram că președinții joacă la limita Constituției, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe  SpotMedia.ro .

Dl Iohannis a făcut joi la Cotroceni un fel de consultări cu PNL, USR-PLUS și UDMR, înaintea consultărilor oficiale, ceea ce era de așteptat să enerveze PSD, partid care, ne place sau nu, a câștigat alegerile și nu chiar la mustață.

Dl Iohannis este la rândul domniei sale de înțeles din punct de vedere politic. Pe de-o parte, e nevoie de un guvern extrem de repede.

Dl Orban a demisionat exact când trebuiau emise câteva OUG-uri cheie fără de care intră în plată pensiile speciale ale primarilor, dar și o serie de indexări și majorări. Deci e nevoie rapid de un guvern apt să le emită.

Pe de altă parte, dl Iohannis are nevoie să poate invoca o coaliție reală, viabilă, certă, atunci când va desemna premierul acesteia și nu premierul partidului câștigător. Un fel de: nu mai pierdem vremea să incercați voi o majoritate când ea deja există.

Pe de-o parte, după ceea ce a părut o victorie de etapă a dlui Orban prin înlocuirea gen. Ciucă, care începuse să-i decimeze oamenii, cu Florin Cîțu, dl Iohannis a avut nevoie să arate, și PNL-ului, și restului partidelor, că totul e sub patronajul domniei sale, că are controlul.

Pe de altă parte, nu știu câtă încredere mai are dl Iohannis în dl Orban.

Politic, repet, dl Iohannis, are dreptate. Constituțional este la limită. Pentru că aceste consultări anticipate înseamnă, de fapt, o golire de conținut a consultărilor constituționale, care rămân doar o simplă formalitate necesară înainte de anunțarea premierului desemnat.

De remarcat totodată că Iohannis – Orban este al nu mai știu câtelea tandem care eșuează. De fapt, cred că unul singur a funcționat foarte bine: Iliescu – Văcăroiu. În rest, mai devreme sau mai târziu, au apărut conflicte, mai spectaculoase sau mai surde, dar au fost.

Și situația de acum a președintelui Iohannis, și lungul sir de eșecuri președinte – premier au o cauză comună: Constituția. Și lucrurile s-au agravat de când alegerile prezidențiale au fost decuplate de cele parlamentare din care rezultă majoritatea, deci premierul.

Și două sunt problemele de concept:

1. Cel mai reprezentativ demnitar român, care are în spate milioane de voturi, nu are decât minime pârghii, ca să nu zic deloc, pentru a realiza exact obiectivele pentru care a fost ales. Sau susține cineva că milioane de oameni se duc la vot fascinați de politica externă a României, de decorații și de avizele CSAT?

Președintele ar trebui să aibă toate mijloacele să satisfacă așteptările celor care l-au ales.

Personal sunt adepta sistemului american. Adică președintele șef al guvernului, adică șeful puterii executive, ales direct de popor, în echilibru cu Parlamentul care legiferează, care îl cenzurează și îl poate demite.

Sau republică parlamentară în care președintele este decorativ, dar nu este ales prin vot universal și direct.

Noi trăim într-o mare ipocrizie. Alegere de republică prezidențială și prerogative de republică parlamentară. Și apoi ne miram că președinții joacă la limita Constituției.

2. Pentru ca un om politic să ajungă președinte el trebuie să fie extrem de susținut de un partid, ceea ce nu se întâmplă în general decât după un lung și consistent parcurs în cadrul partidului respectiv.

Este aberant să te aștepți că această relație poate fi ruptă. Se poate mima desprinderea, dar este numai o ipocrizie. Mai mult, un președinte care nu are decât foarte puține pârghii directe, dacă se mai și rupe de partid, rămâne izolat și total lipsit de putere.

Noi dorim de fapt un președinte ipocrit și avem de la el așteptări pe care nu le poate satisface decât încălcând Constituția. Cum facem?

Distribuie Distribuie Comentarii