Președintele Poloniei se va întâlni cu responsabilii europeni în contextul controverselor privind măsurile noului guvern conservator

Președintele Poloniei se va întâlni cu responsabilii europeni în contextul controverselor privind măsurile noului guvern conservator

Președintele polonez Andrzej Duda se va întâlni la Bruxelles cu înalții responsabili ai Uniunii Europene pe 18 ianuarie, la câteva zile după ce Comisia Europeană (CE) va avea o reuniune pe tema evoluțiilor politice din Polonia, unde legislativul dominat de conservatori a adoptat două acte normative considerate o încercare de a controla Curtea Constituțională și mass-media.

Potrivit președinției poloneze, citate marți de AFP, Duda se va întâlni în special cu președintele Consiliului European, compatriotul său Donald Tusk, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Printre temele aflate pe agenda întâlnirii cu Tusk au fost menționate Brexitul (eventuala ieșire a Marii Britanii din UE), migrația și politica energetică, mai ales gazoductul Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania ocolind Europa de Est, fapt ce a stârnit nemulțumirea unor state est-europene.

Conform aceleiași surse, această vizită a fost programată de mult timp și nu are vreo legătură cu recentele evenimente din Polonia.

Totuși, șeful statului polonez se va afla la Bruxelles după reuniunea Colegiului Comisarilor, ce se va desfășura pe 13 ianuarie și pe agenda căreia președintele CE, Jean-Claude Juncker, a introdus tema respectării statului de drept în Polonia.

La rândul său, comisarul european pentru societate și economie digitală, germanul Gunther Oettinger, a amenințat Varșovia cu lansarea unei proceduri de supraveghere pentru violarea valorilor fundamentale ale UE, evocând inclusiv posibilitatea lansării ulterioare a unei proceduri de infringement pentru a se încerca suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul European.

Declarația lui Oettinger, lansată într-un interviu acordat publicației Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, a stârnit proteste la Varșovia, iar ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, a anunțat tot marți că i-a invitat pe reprezentanții CE să efectueze o vizită în Polonia pentru a lua în discuție preocupările acestora.

'Dorim să clarificăm de ce comisarii nu folosesc canalele oficiale de comunicare cu guvernul polonez și apelează în locul acestora la interviuri de weekend în presa germană', a afirmat șeful diplomației poloneze, citat de agenția Reuters, el acuzându-i totodată pe responsabilii CE că au început să judece Polonia pe baza relatărilor din presă.

Măsurile criticare de Comisia Europeană se referă la adoptarea a două legi, una care privește Curtea Constituțională și cealaltă mass-media.

Fostul guvern polonez, condus de liberalii din Platforma Civică (PO), a adoptat în luna iulie un amendament pentru numirea a cinci noi judecători în cadrul Curții Constituționale, deși mandatele celor pe care aceștia urmau să îi înlocuiască nu expiraseră, liberalii dorind astfel să-și asigure cel puțin controlul asupra Curții în perspectiva pierderii alegerilor legislative din octombrie.

Dar președintele Andrej Duda, provenit din rândurile partidului conservator eurosceptic Lege și Justiție (PiS), a respins atunci numirea respectivilor judecători. Ulterior, odată ce au preluat conducerea guvernului după câștigarea scrutinului din octombrie, conservatorii au revizuit și ei respectiva lege pentru a aduce la Curtea Constituțională alți judecători în locul celor pe care au încercat liberalii să-i impună, noul act normativ prevăzând în plus și modificarea procedurii decizionale în cadrul acestei instanțe.

Cea de-a doua lege criticată de CE prevede încetarea imediată a mandatelor conducerilor și consiliilor de supraveghere ale televiziunii și radioului public, act normativ care încă nu a fost promulgat de președintele Duda.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”