Președintele Poloniei, primit la Palatul Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis l-a primit, marți, la Palatul Cotroceni pe omologul său din Polonia, Andrzej Duda, aflat în vizită oficială în România. Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, președintele Poloniei a dat onorul Regimentului de Gardă și Protocol.
Din delegația președintelui Klaus Iohannis fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Ion Oprișor, Lazăr Comănescu, Andrei Muraru, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, ambasadorul României în Polonia, Ovidiu Dranga, șeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, și secretarul de stat în MAE George Ciamba.
Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale, după care vor susține declarații de presă.
Andrzej Duda se va întâlni marți și cu premierul Victor Ponta.
Liderul polonez va prezida alături de președintele Iohannis reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa centrală și de est care va avea loc miercuri la Palatul Cotroceni.
La reuniune vor participa secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, președinții Bulgariei, Rosen Plevneliev, Republicii Estonia, Toomas Hendrik Ilves, Republicii Letonia, Raimonds Vejonis, Republicii Lituania, Dalia Grybauskaite, Republicii Slovace, Andrej Kiska, Ungariei, Ader Janos, și președintele Camerei Deputaților a Republicii Cehe, Jan Hamacek.
Președintele Poloniei a ajuns luni seara în România. De la aeroport el a mers direct la clubul Colectiv unde a depus un buchet de trandafiri roșii și a aprins o candelă pentru victimele incendiului care a avut loc vineri seara. AGERPRES