Președintele organizației ALDE din Alba, despre „colegii” din PSD: Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ăștia la putere în județ, că ne-am dat dracu'

Președintele organizației ALDE din Alba, despre „colegii” din PSD: Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ăștia la putere în județ, că ne-am dat dracu'

Președintele organizației ALDE din Alba, despre „colegii” din PSD: Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ăștia la putere în județ, că ne-am dat dracu'. Disciplina în cadrul coaliției de guvernare a dispărut și este liber la declarații, la Alba. Președintele organizației județene Alba a ALDE i-a atacat dur pe liderii județeni ai PSD, despre care a spus că dacă vor ajunge vreodată la putere în Alba ”ne-am dat dracu'”, relatează  G4Media.ro .

 Momentul poate fi urmarit la minutul 14:15:

 Într-o conferință de presă organizată vineri, Ioan Lazăr a spus că PSD își aduce aminte de ALDE Alba doar în momentul în care are nevoie de voturi și a spus că această situație este valabilă și la nivel național. Țintele sale: președintele organizației PSD, Ioan Dîrzu, directorul de cancelarie al prefectului Dănuț Hălălai, Cornel Murg, și șefa Inspectoratului Școlar Județean, Marcela Dărămuș.

”Consideră că cei din ALDE sunt colegi la guvernare doar când au nevoie de voturi. Aici e valabil și în parlament, nu numai în Alba, probabil de acolo vine curentul.

Iar vorbesc de Alba, nu știu ce să zic, au o problemă, cred că o fi vreo boală. Ei cred că totul li se cuvine numai lor, că fără ei județul asta se duce naibii, totul li se datorează numai lor, totul trebuie să treacă numai prin ei: șefi de instituții, șefi de deconcentrate, trebuie să meargă la ei să pupe mâna la șeful cel mare, să plece capul, să vadă, să știe și ei cine este Lider Maximo.

Eu vă spun așa… din nou subliniez, în Alba… nu știu, că nu cunosc activitatea celor din țară și de la București: să ne ferească Dumnezeu să ajungem vreodată ca PSD-ul Alba, cu liderii actuali, nu vorbesc de cei mici din PSD, vorbesc de conducerea PSD-ului, hai să dau și nume, vorbesc de Dîrzu, vorbesc de Murg, mai au ei la învățământ pe doamna Dărămuș. Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ăștia la putere în județul Alba, că ne-am dat dracu”, a spus Ioan Lazăr.

Relațiile dintre cele două organizații erau tensionate de multă vreme din cauza neînțelegerilor pentru anumite funcții din județ. Ioan Lazăr a mai reproșat și în trecut liderilor PSD lipsa de colaborare, însă niciodată atât de deschis.

”Din punctul meu de vedere, sunt nesinceri, să nu zic altfel, obişnuiţi să nu respecte nici un fel de promisiune şi înţelegere. Nu am realizat absolut nimic constructiv împreună până acum” a mai spus Lazăr, în urmă cu câteva săptămâni, când a fost întrebat despre relațiile din coaliție.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…