Președintele Kazahstanului a considerat drept „o glumă bună“ propunerea dictatorului Lukașenko de a adera la Uniunea Rusia-Belarus

Președintele Kazahstanului a considerat drept „o glumă bună“ propunerea dictatorului Lukașenko de a adera la Uniunea Rusia-Belarus

Kazahstanul nu are nevoie să se alăture uniunii statale dintre Rusia și Belarus, a declarat președintele kazah Kassîm-Jomart Tokaiev, afirmând însă că a apreciat „gluma” lui Aleksandr Lukașenko în acest sens, relatează Interfax.

Foto EPA EFE

Foto EPA EFE

„Zilele trecute, președintele Republicii Belarus, Aleksander Grigorievici Lukașenko, a propus Kazahstanului să adere la Uniune. I-am apreciat gluma. Cred că nu este nevoie de asta, deoarece există și alte asociații de integrare, în primul rând, eurasiatice, Uniunea Economică”, (UEE) a spus Tokaiev .

„În ceea ce privește armele nucleare, nu avem nevoie de ele, deoarece am aderat la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare și la Tratatul privind interzicerea testelor de arme nucleare. Rămânem fideli obligațiilor care ne revin în temeiul acestor documente internaționale”, a adăugat președintele.

Vorbind despre Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), Tokaiev a sugerat ca organizația, în primul rând, să se ocupe de problemele integrării economice.

„Recent, la Moscova a avut loc o ședință a Consiliului Suprem al UEE. Am spus că, în primul rând, trebuie să ne ocupăm de problemele de interacțiune economică, integrare, cooperare. Comerțul ar trebui să fie nestingherit. Ar trebui să depunem toate eforturile pentru a creea o piață unică de mărfuri. Transportatorii de mărfuri din Kazahstan ar trebui să aibă acces la tarifele feroviare interne pe teritoriul Rusiei pentru a transporta liber și profitabil mărfuri atât pe piața rusă, cât și pe piețele țărilor terțe”, a spus Tokaiev.

Pe 24 mai, la o reuniune a EAEU la Moscova, preşedintele kazah s-a oprit asupra chestiunii statului unional dintre Belarus şi Rusia şi a impactului acestuia asupra UEE. Potrivit lui Tokaiev, acesta este „un precedent unic pentru crearea statului pe formula două ţări - un stat”.

„Îmi pare rău, dar chiar şi armele nucleare sunt una pentru două acum”, a adăugat el, referindu-se la intenţia Moscovei de a desfăşura arme nucleare tactice în Belarus.

Este „un nivel foarte diferit de integrare” al Rusiei cu Kazahstanul, Kârgâzstanul şi Armenia, a subliniat Tokaiev, sugerând ca această problemă să fie discutată în cadrul reuniunii.

„Avem un stat Uniune în UEE, adică s-a creat un precedent sau un fenomen unic în istoria politică mondială, crearea unui stat după formula: două țări – un stat cu un singur statut juridic, politic, militar, spatiu economic, monetar, cultural, umanitar." Cu un singur guvern de uniune, cu un singur parlament de uniune. Ei bine, imi pare rău, până și armele nucleare sunt una pentru două acum. Există un alt nivel de integrare, reprezentat de Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan. Și trebuie să luăm în considerare această realitate. Cum vom lucra în aceste condiții?" - a întrebat președintele Kazahstanului.

Ulterior, Lukașenko a invitat Kazahstanul și alte țări din spațiul post-sovietic să se alăture uniunii Belarus și Rusiei pentru a fi mai aproape de armele nucleare și a le putea folosi.

Comentariile sale vin după ce Lukașenko a declarat zilele trecute într-un interviu acordat propagandistului Pavel Zarubin că Rusia va da arme nucleare oricărui stat care se alătură Uniunii Statale Rusia-Belarus, făcând referire explicită la Kazahstan.

„Dacă cineva este îngrijorat... nu cred că Kassîm Tokaiev este îngrijorat de acest lucru, dar dacă ceva se întâmplă brusc, atunci nimeni nu se supără dacă Kazahstan și alte țări care au aceleași relații strânse așa cum avem noi cu Federația Rusă. E foarte simplu. Ar trebui să se alăture Uniunii Belarusului cu Rusia și asta e tot: vor exista arme nucleare pentru toți”, a spus dictatorul bielorus.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”