Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a demisionat

Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a demisionat

Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a demisionat din funcţie, a anunţat biroul său de presă, citat de agenţia de presă Interfax.

Cu o zi înainte, Jeenbekov a început consultări asupra demisiei sale cu noul premier Sadâr Japarov.

Parlamentul Kârgâzstanului l-a desemnat miercuri prim-ministru pe Sadâr Japarov, în urma unui vot repetat, un pas către încheierea crizei politice din această ţară central-asiatică, aliat apropiat al Rusiei. Forul legislativ a trebuit să supună la vot încă o dată numirea lui Japarov, după ce preşedintele Sooronbai Jeenbekov şi-a exprimat opoziţia faţă de decizia din 10 octombrie a parlamentului, întrucât unii aleşi au votat prin procură.

Susţinătorii lui Sadâr Japarov l-au eliberat din închisoare săptămâna trecută, pe fondul revoltelor izbucnite după alegerile parlamentare câştigate, potrivit rezultatelor oficiale iniţiale, de aliaţii lui Jeenbekov.

Pentru ca Sadâr Japarov să devină oficial prim-ministru, votul parlamentului trebuia să fie ratificat de către preşedintele Jeenbekov. Acesta a declarat că este gata să demisioneze de îndată ce un nou guvern este numit conform tuturor prevederilor constituţionale. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie

5 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!