Preşedintele Joe Biden sprijină un studiu despre despăgubirile pentru sclavie

Preşedintele Joe Biden sprijină un studiu despre despăgubirile pentru sclavie

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, sprijină un studiu care urmează să stabilească dacă descendenţii sclavilor sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de Reuters.

Biden "continuă să îşi demonstreze angajamentul de a lua măsuri cuprinzătoare faţă de rasismul sistemic care continuă în prezent", a spus Psaki.

Reuters menţionează că subiectul este dezbătut şi în Congresul SUA şi că în întreaga lume s-au acordat despăgubiri victimelor războaielor, violurilor, terorismului şi altor nedreptăţi istorice. Discuţiile despre eventuale despăgubiri care ar putea fi acordate afro-americanilor pentru peste 200 de ani de sclavie şi despre compensarea inegalităţilor rasiale nu au avansat însă prea mult.

În Congres a fost depus de peste 30 de ani un proiect de lege cunoscut ca HR-40 privind finanţarea unui studiu despre "sclavie şi discriminare în colonii şi în Statele Unite din 1619 până în prezent şi recomandarea reparaţiile corespunzătoare". Nu s-a ajuns niciodată la un vot în plen.

Deputata democrată Sheila Jackson a reintrodus proiectul în ianuarie, iar dezbaterile au loc acum într-o subcomisie a comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor.

Biden a declarat anul trecut ziarului Washington Post că "trebuie să recunoaştem că visul american nu se poate împlini fără să ne confruntăm cu păcatul originar al sclaviei şi cu campania de secole care i-a supus pe negrii din această ţară la violenţă, teamă şi traume", reaminteşte Reuters. La fel ca majoritatea celorlalţi candidaţi democraţi la preşedinţie, el nu a susţinut însă acordarea de plăţi concrete descendenţilor sclavilor, ci doar a promis "acţiuni importante" împotriva rasismului şi continuarea studiilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!