Preşedintele Italiei a anunţat dizolvarea parlamentului, declanşând alegeri anticipate

Preşedintele Italiei a anunţat dizolvarea parlamentului, declanşând alegeri anticipate

„Situaţia politică a condus la această decizie”, a spus preşedintele în cadrul unei declaraţii televizate, referindu-se la demisia premierul Mario Draghi , după ce acesta a pierdut susţinerea a trei partide importante din coaliţia sa: Mişcarea 5 Stele (M5S), Liga şi Forza Italia.

„Discuţia, votul şi modalităţile în care acest vot a fost exprimat ieri în Senat” au dovedit lipsa „sprijinului parlamentar pentru guvern şi absenţa perspectivelor pentru a da naştere unei noi majorităţi”, a afirmat Sergio Mattarella.

„Această condiţie a făcut inevitabilă dizolvarea anticipată a parlamentului”, care „este întotdeauna ultima opţiune”, a mai adăugat preşedintele italian.

Media italiană lansează trei posibile date pentru viitoarele alegeri: 18 septembrie, 25 septembrie sau 2 octombrie.

Preferatul evident al scrutinului este coaliţia intitulată „de centru-dreapta”, care reuneşte Forza Italia, partidul de dreapta al lui Silvio Berlusconi, şi extrema-dreapta reprezentată de Liga lui Matteo Salvini şi de Fratelli d'Italia.

Fratelli d'Italia, partid post-fascist prezidat de Giorgia Meloni, conduce în intenţiile de vot, cu circa 24%, urmat de Partidul Democrat (22%) şi de Liga (14%), potrivit unui sondaj efectuat de institutul SWG pe 18 iulie. Forza Italia ar strânge 7,4% din voturi, iar M5S 11,2%.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”