Preşedintele Iranului solicită drepturi egale pentru femei şi bărbaţi

Preşedintele Iranului solicită drepturi egale pentru femei şi bărbaţi

În cadrul unui discurs, preşedintele iranian i-a criticat pe cei care consideră prezenţa femeilor în societate drept o ameninţare, precizând în acest sens că Iranul încă mai are „un drum lung de parcurs” pentru a asigura egalitatea de gen.

Mai multe organizaţii non-guvernamentale străine susţin că legile din Iran încurajează în prezent discriminarea femeilor.

Prezent la o reuniune a Forumului Naţional privind implicarea femeilor în Economia şi Cultura iraniană, Hassan Rouhani a mai spus că nu va accepta în ţara sa o cultură a discriminării sexuale.

„Femeile trebuie să se bucure de şanse egale, de protecţie egală şi de drepturi sociale egale. În conformitate cu normele islamice, bărbatul nu este cel mai puternic om, iar femeia nu este cea mai slabă”, a mai declarat Hassan Rouhani.

„O mare greşeală”

Cu toate acestea, conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, consideră că egalitatea de gen a fost una dintre cele mai mari greşeli ale gândirii occidentale.

„Justiţia este dreaptă, justă, dar egalitatea poate fi uneori bună, iar alteori rea”, a spus ayatollahul Ali Khamenei, potrivit site-ului personal.

Liderul suprem al Iranului a menţionat că el nu se opune prezenţei femeii în cadrul pieţei muncii, însă este de părere că o asemenea activitate nu ar trebui să intre în conflict cu principalul rol al femeii, şi anume cel familial.

Grupul Amnesty International care militeaza pentru drepturile omului susţine, în raportul său din 2013, că femeile din Iran se confruntă cu discriminări legislative în domenii precum divorţul, moştenirea, custodia copiilor şi naţionalitatea.

În 2013, o comisia constituţională din Iran a decis că femeile nu pot participa la alegerile prezidenţiale.

Hassan Rouhani, în vârstă de 64 de ani, este un teolog şiit, jurist ca profesie, care a fost ales în funcţia supremă a Iranului în iunie 2013.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…