Președintele Iohannis va cere reexaminarea legii privind darea în plată (surse)

Președintele Iohannis va cere reexaminarea legii privind darea în plată (surse)

Președintele Klaus Iohannis va cere vineri reexaminarea legii privind darea în plată, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială. Șeful statului consideră că există neconcordanțe între articolele legii și definirea unor termeni.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis este de părere că în această lege există prea multe derogări de la Codul civil.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, în noiembrie, ca for decizional, cu 233 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" și o abținere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru stingerea în acest mod a datoriilor sunt: între părți s-a încheiat un contract de credit, iar bunul oferit în plată este un bun imobil ipotecat în favoarea creditorului în vederea garantării executării obligațiilor asumate prin contractul de credit.

Inițiatorul proiectului de lege, deputatul PNL Daniel Zamfir, a declarat că proiectul vine în ajutorul celor 800.000 de familii care nu mai pot să-și plătească ratele la bancă pentru că salariile lor sunt mai mici decât erau când au contractat împrumutul.

Potrivit lui Zamfir, darea în plată se aplică atât contractelor aflate în derulare în momentul intrării legii în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.

Pe 11 decembrie, Banca Națională a României (BNR) a propus președintelui Klaus Iohannis fie să retrimită în Parlament legea privind darea în plată, fie să verifice constituționalitatea actului normativ, din cauza faptului că, în forma actuală, nu răspunde caracterului social și poate genera risc sistemic.

"BNR are trei tipuri de argumente pe baza cărora propune președintelui României o decizie de retrimitere a legii către Parlament și/sau de verificare a constituționalității acesteia. Sunt argumente de stabilitate financiară, juridice și de natură etică. (...) Suntem aici pentru că vrem o lege mai bună pentru cei care chiar au nevoie să fie ajutați. Este un efort comun în care, desigur, Parlamentul are un rol fundamental. Sunt, aș spune, optimist. Avem același scop, rămâne să trasăm drumul, pentru a fi siguri că nu punem sacii în căruța care este deja plină. BNR este implicată în această dezbatere în baza mandatului său instituțional", a explicat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.

Potrivit acestuia, în forma actuală, legea poate genera risc sistemic, implementarea acesteia afectând stabilitatea financiară și funcționarea instituțiilor de credit și putând conduce la costuri pentru contribuabil.

Pe 16 decembrie, deputatul PNL Daniel Zamfir a trimis o scrisoare deschisă Administrației Prezidențiale, în calitate de inițiator al legii dării în plată, afirmând că o serie de informații lansate public de către oficiali ai Băncii Naționale și ai mediului bancar cu referire la potențialii beneficiari vizați de acest act normativ sunt "contradictorii și manipulatorii".

"Prin această scrisoare mi-am propus să demontez punct cu punct argumentele invocate de către reprezentanții BNR și ai băncilor, constatând totodată faptul că multe dintre informațiile lansate de către aceștia sunt contradictorii și manipulatorii", afirma deputatul PNL.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”