Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu premierul Japoniei; discuţiile vizează Parteneriatul strategic dintre cele două ţări

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu premierul Japoniei; discuţiile vizează Parteneriatul strategic dintre cele două ţări

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, se va întâlni luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, cu prim-ministrul nipon Shinzo Abe.

În cadrul întâlnirii, şeful statului va discuta cu prim-ministrul Abe despre Parteneriatul strategic dintre România şi Japonia, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla luni şi marţi în Japonia. El va participa marţi la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito.

Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, şi-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumate de către Akihito, împăratul emerit al Japoniei.

Ceremonia de întronare va reprezenta şi transferul oficial către perioada domniei împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa ("de aleasă armonie"), care succede Erei Heisei (1989-2019), asociată perioadei de domnie a împăratului emerit, Akihito. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda