Președintele Iohannis, scurte discuții la Malta cu mai mulți ideri europeni, între care Angela Merkel

Președintele Iohannis, scurte discuții la Malta cu mai mulți ideri europeni, între care Angela Merkel

Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o scurtă discuție înainte de reuniunea Consiliului European din La Valletta cu mai mulți lideri europeni, între care și cancelarul german Angela Merkel, conform imaginilor transmise de serviciul audiovizual al Comisiei Europene.

La această scurtă discuție au mai participat, între alții, președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, premierul Finlandei, Juha Sipila, și premierul olandez Mark Rutte.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că la reuniunea Consiliului European de vineri 'cu siguranță' va avea mai multe discuții informale cu lideri europeni.

"Nu anticipez un asemenea scenariu, dar cu siguranță mâine (n.r. vineri) voi avea foarte multe discuții informale, fiindcă oamenii vor vrea să știe, vor dori să știe ce se întâmplă în România", a spus șeful statului, întrebat dacă anticipează un scenariu în contextul în care s-a vehiculat în spațiul public că nu este exclus ca România să primească sancțiuni din partea UE.

Înainte de summitul din Malta, șeful statului a declarat că situația din România este "foarte complicată".

"Este un summit important. Așteptările sunt ridicate. Trebuie să găsim o cale bună pentru Europa și un drum bun spre (summitul de la) Roma", a declarat Iohannis, în limba engleză, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor la sosirea la reuniunea Consiliului European din La Valletta.

El s-a declarat 'foarte îngrijorat' de ceea ce se întâmplă în România.

"Situația din România este foarte complicată. Dar avem sute de mii români în stradă. Am încredere în ei. Cred în România. În cele din urmă, trebuie să găsim o soluție bună. Trebuie să prevaleze statul de drept, valorile europene", a adăugat șeful statului.

Iohannis a mai afirmat că investitorii din România 'nu sunt amenințați'. "Situația economică este încă foarte bună și cred că va rămâne așa", a subliniat președintele.

Președintele Klaus Iohannis participă vineri, în Malta, la reuniunea informală a Consiliului European, principalele teme de pe agendă vizând dimensiunea externă a migrației și pregătirea întâlnirii liderilor Uniunii Europene care va avea loc în martie la Roma.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”