Preşedintele Iohannis participă luni la Summitul Virtual al Iniţiativei celor Trei Mări; evenimentul - în format videoconferinţă

Preşedintele Iohannis participă luni la Summitul Virtual al Iniţiativei celor Trei Mări; evenimentul - în format videoconferinţă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la Summitul Virtual şi Forumul Web al Iniţiativei celor Trei Mări, organizate de Estonia în format de videoconferinţă.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Summitul din acest an reprezintă un pas important în procesul de consolidare a Iniţiativei celor Trei Mări, care a fost iniţiat prin deciziile luate la Summitul găzduit de preşedintele Iohannis în septembrie 2018. Cadrul general pentru discuţie îl va constitui evaluarea progreselor înregistrate, a valorii adăugate şi a reperelor viitoare ale Iniţiativei.

"Sunt aşteptate progrese în implementarea listei de proiecte de interconectare prioritare agreată la Summitul de la Bucureşti, care a fost completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. Cu prilejul Summitului va fi lansat şi un raport privind conectivitatea inteligentă", arată Administraţia Prezidenţială.

În condiţiile în care restricţiile sanitare nu au permis organizarea în acest an a unei noi ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, aceasta a fost înlocuită cu un Forum online, în deschiderea căruia preşedintele Iohannis va transmite un mesaj, alături de ceilalţi preşedinţi din regiune, precizează sursa citată.

Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, vor mai fi prezenţi, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital; creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii; precum şi întărirea relaţiei transatlantice, prin stimularea prezenţei economice a Statelor Unite ale Americii în regiune. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”